S-a reluat procedura de validare a lui Joe Biden. Washington, în stare de urgenţă până pe 21 ianuarie

Proteste SUA
Proteste SUA

Primarul capitalei SUA a instituit starea de urgenţă în DC timp de 15 zile până pe 21 ianuarie, după ziua în care Joe Biden, preşedintele ales, îşi va prelua funcţia. 

Obiecţia formulată în Senat faţă de rezultatele alegerilor din Arizona a picat.

"Multe persoane au venit în district înarmate şi cu scopul de a se angaja în acte de violenţă şi distrugere. Au folosit agenţi chimici iritanţi, cărămizi, sticle şi arme", a spus primarul Muriel Bowser. „Motivaţia lor este continuă”.

Decizia de instituire a stării de urgenţă va permite autorităţilor oraşului să se folosească de resurse suplimentare pentru protejarea locuitorilor.

Starea de urgenţă este în vigoare până pe 21 ianuarie la ora 15:00, a doua zi după ce Biden va fi învestit preşedinte.

Obiecţia faţă de validarea alegerilor a picat

Obiecţia formulată în Senat faţă de rezultatele alegerilor din Arizona a picat. Doar şase republicani, inclusiv Ted Cruz şi Josh Hawley, au votat pentru, în timp ce 93 de senatori au votat împotrivă. "Obiecţia nu este susţinută", a decretat vicepreşedintele Mike Pence.

Acum, Senatul trebuie să aştepte ca obiecţia să fie votată în Camera Reprezentanţilor. După această procedură, parlamentarii se vor reuni şi vor continua să numere voturile statelor.

La reluarea şedinţei Senatului, vicepreşedintele Mike Pence a ţinut un discurs în care a condamnat acţiunea susţinătorilor lui Donald Trump şi le-a transmis că „nu aţi câştigat”. „Pentru cei care au făcut ravagii astăzi în Capitoliu, nu aţi câştigat! Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă şi aceasta este în continuare casa poporului. Pe măsură ce ne reunim în această cameră, lumea va asista din nou la o demonstraţie a forţei democraţiei noastre chiar şi în urma violenţei şi vandalismului fără precedent. Reprezentanţii aleşi ai poporului Statelor Unite s-au adunat din nou, în aceeaşi zi, pentru a apăra Constituţia”, a spus Mike Pence în discursul său.

Pence şi-a încheiat mesajul în aplauzele celor prezenţi în sală.

Sute de susţinători Trump, încă pe stradă

Sute de susţinători ai preşedintelui au rămas pe străzile din Washington DC, în zona Capitoliului, chiar şi după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie, la ora locală 18.00.

„Astfel lucruri şi evenimentele se întâmplă atunci când o victorie sacră în alegerile prezidenţiale este furată atât de neceremonios şi violent”, a scris Trump pe Twitter. Ulterior Twitter a eliminat mai multe dintre mesajele preşedintelui Trump privind acţiunile violente de la Capitoliul SUA.

Printre tweet-urile care au fost eliminate au fost un videoclip pe care Trump l-a postat miercuri după-amiază adresându-se susţinătorilor săi.

De asemenea, a fost șters tweet-ul în careTrump spunea că vicepreşedintelui Mike Pence îi lipseşte „curajul” de a face ceea ce era necesar.

În plus, reţeaua de socializare a blocat timp de 12 ore contul preşedintelui american, astfel că acesta nu va mai putea transmite mesaje până joi, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel