S-a decis. Salariu majorat cu 15% pentru o categorie de angajați

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Salariile unor angajaţi din administraţie vor fi majorate cu 15 procente. 

Salariile angajaţilor din cadrul Consiliului judeţean (CJ) Sălaj vor fi majorate cu 15%, începând cu luna aprilie, potrivit unei hotărâri aprobate joi de consilierii judeţeni, scrie Agerpres.

Majorare de 15% pentru salariații din Sălaj

Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, din luna noiembrie 2021 până la ora actuală, nivelul de salarizare al funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al CJ Sălaj a rămas neschimbat, în vreme ce salariul minim pe economie a ajuns la 3.000 lei, iar rata inflaţiei a fost de aproximativ 15%. „Luând în considerare cele prezentate, propunem stabilirea salariilor pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sălaj, începând cu luna aprilie 2023, acesta urmând să beneficieze de o majorare a salariilor de bază cu un procent de 15%”, se arată în documentul amintit.

Decizia CJ Sălaj a fost criticată de consilierii judeţeni USR, care au solicitat amânarea creşterilor salariale, în contextul deficitului bugetar actual. „Măririle de salarii fără criterii de performanţă, fără analize serioase de oportunitate, fără să ştim cât ne costă şi, mai ales, de ce, nu ni se par oportune la ora actuală şi par mai degrabă populiste. Creşterea de-a valma a tuturor salariilor cu 15% înseamnă creşteri de salarii între, aproximativ, 500 şi 2.000 lei, creându-se o şi mai mare discrepanţă între salariile din instituţiile publice”, precizează USR Sălaj, într-o postare pe contul oficial de Facebook. Mai mult, cei doi consilieri USR s-au abţinut de la vot, însă proiectul ce prevede majorările salariale a fost adoptat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel