Urmărește emisiunea live


S-A AFLAT! Duckadam: ”I se face o nedreptate lui Becali!”

Becali
Becali

Helmut Duckadam a vorbit despre Gigi Becali, în contextul în care a renunţat, recent, la funcţia de preşedinte de imagine al FCSB.

„Cred că i se face o nedreptate domnului Becali. Noi ne-am cunoscut în 2004, după ce m-am întors din Statele Unite. (…) Dânsul m-a ajutat inclusiv la operațiile de care aveam nevoie. M-a ajutat cu bani. În total, am făcut vreo cinci operații. De fiecare dată, m-a susținut financiar. Iar când am avut un moment dificil, și financiar, și din toate punctele de vedere, în 2010, mi-a dat un telefon, bine, atunci avea și el nevoie de mine, și galeria era împotriva dânsului atunci. M-a chemat să vin președinte la Steaua. Sigur că știam că nu o să fiu președinte, dar mă gândeam că o să fiu ce am fost de fapt: un președinte de imagine. Să ajut la imaginea Stelei și mai târziu a FCSB-ului. Și cred că am făcut-o destul de bine.

Și în această perioadă, dânsul m-a ajutat și m-a susținut. Am aflat, ulterior, că a rezistat la multe forțări din anturajul echipei, că era vorba de conducerea de lângă el, că era vorba de antrenor, jucători, care au pus presiune pe domnul Becali de multe ori. Acum, la final, a cedat”, a spus Helmuth Duckadam, marți seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea.

„Eu trebuie să fiu obiectiv! Am mai spus că, în viața mea, nu pot să las nimic copiilor material, avere, nu am de unde. Dar singurul lucru pe care pot să-l las e numele meu, să fie nepătat”, a mai zis Helmuth Duckadam.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel