Rută alternativă spre munte. Nouă șosea între Prahova și Brașov

O rută alternativă spre munte, între Pravoha și Brașov, are toate șansele să devină realitate. Au început licitațiile. 

O rută alternativă spre munte ar putea să fie pusă în practică. Ideea este mai veche, dar ar urma să înlocuiască un drum județean pietruit.  A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate al unei noi șosele, cu două benzi, între județele Prahova și Brașov.

Astfel, șoseaua se întinde pe 24 de kilometri, este între Săcele și Câmpina și ar putea deveni o alternativă bună inclusiv pentru camioanele de mare tonaj la Drumul Naţional 1 şi la Drumul Naţional 1A. Viitorul drum peste munți va avea două benzi, câte una pentru fiecare sens și o lățime de opt metri.

Ce spune președintele Consiliul Județean Brașov

Compania Națională de Investiții a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate al acestei investiții. Ofertele vor fi deschise pe 19 mai, iar studiul trebuie făcut în patru luni.

"Nu putem avea o estimare în momentul de faţă dar cu siguranţă în urma finalizării studiului de fezabilitate putem să avansăm şi o valoare", a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliul Județean Brașov, citează digi24.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel