Ruşii i-au "deranjat" pe americani şi japonezi în timpul unor exerciţii militare

avion militar
avion militar

Două avioane militare ruseşti au pătruns în spaţiul aerian deasupra Mării Japoniei, în timpul unor manevre militare aeriene comune ale Statelor Unite şi Japoniei, la începutul săptămânii, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez.

Conform presei japoneze, exerciţiile au fost suspendate temporar din cauza acestei intruziuni petrecute luni, dar autorităţile ruse au anunţat că "Rusia nu a comis nici o încălcare a regulilor internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian sau a regulilor de zbor".

Statele Unite şi Japonia au început vineri cele mai importante manevre militare comune pe care le-au organizat vreodată, pe fondul tensiunilor din peninsula coreeană, informează Mediafax

Cele două avioane de patrulă de tip Il-38 ale Forţelor aeriene ruse au survolat Marea Japoniei luni, în momentul în care se derulau exerciţii comune, a recunoscut în faţa presei purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yoshito Sengoku, confirmând o informaţie publicată de cotidianul Sankei Shimbun.

Sengoku a precizat că Japonia a trimis imediat avioane de luptă în zona situată în largul peninsulei Noto, din centrul Japoniei, dar nu a oferit alte detalii.

Un purtător de cuvânt al Flotei ruse din Pacific, Roman Martov, a declarat pentru agenţia Interfax că "avioanele Il-38 menţionate în articole din presa străină (...) efectuau zboruri planificate în cadrul activităţilor cotidiene ale flotei". "Rusia nu a comis nici o încălcare a regulilor internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian sau a regulilor de zbor", a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel