Rusia, reacție după dezbaterea Trump-Biden: ”Se creează o competiţie a antipatiei”

Kremlin racționează după dezbaterile electorale din SUA și susține că Rusia este o constantă în discuţiile electorale.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dimitry Peskov, a declarat că Rusia a devenit o constantă în toate dezbaterile electorale din Statele Unite și că „se creează o competiţie a antipatiei faţă de Rusia”, scrie Mediafax. 

În dezbaterea de joi seară, cei doi contracandidaţi pentru preşedinţia SUA au discutat şi subiecte de politică externă, iar Rusia a fost menţionată.

Sancțiuni împotriva Rusiei 

Donald Trump a spus că nimeni nu a impus sancţiuni mai aspre asupra Rusiei, în timp ce Joe Biden a susţinut că Rusia caută să îl împiedice să fie ales. Acesta a mai declarat că orice ţară care va interveni în alegerile din America va plăti un preţ pentru asta, dacă el va câştiga.

„Regretăm că această competiţie a antipatiei faţă de Rusia a devenit o constantă în toate procesele electorale din SUA. Suntem perfect conştienţi de acest lucru şi nu putem decât să ne exprimăm regretul”, a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Oficialii americani au raportat că hackerii ruşi au ţintit reţelele a zeci de guverne de stat şi locale din Statele Unite în ultimele zile şi au furat date de la cel puţin două servere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel