Urmărește emisiunea live


Rusia, măsuri împotriva SUA, după ultimele sancțiuni

Sediul Ambasadei SUA la Moscova
Sediul Ambasadei SUA la Moscova

Rusia a decis reducerea  prezenței diplomatică a SUA pe teritoriul său ca răspuns la adoptarea de către Congresul american a noilor sancțiuni împotriva sa, fapt ce denotă "rusofobie", în opinia Moscovei, a anunțat vineri într-un comunicat Ministerul de Externe rus, citat de AFP.

 'Cerem părții americane ca, până la 1 septembrie, să reducă numărul diplomaților și colaboratorilor care lucrează la Ambasada SUA din Moscova și la consulatele din Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Vladivostok, astfel încât numărul de diplomați americani de pe teritoriul rus să fie la același nivel cu cel al diplomaților ruși aflați la post în SUA", potrivit unui comunicat al diplomației ruse, citat de TASS. "Aceasta înseamnă că numărul total al personalului în misiunile diplomatice și consulare americane din Rusia se reduce la 455 de persoane', se menționează în comunicatul MAE rus, potrivit EFE.

În plus, Rusia a anunțat că suspendă de la 1 august utilizarea de către ambasada SUA a unei vile de la periferia capitalei ruse în zona numită Serebrianîi bor și a unui depozit aferent.

Totodată, Moscova își "rezervă dreptul" de a adopta noi măsuri vizând "interesele" americane.

Senatul SUA a adoptat joi noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia din cauza presupusei ingerințe a Moscovei în alegerile prezidențiale americane de anul trecut. Acest proiect de lege, denunțat de Moscova, dar care a suscitat critici și din partea UE pentru că permite sancționarea unor companii europene, va fi trimis președintelui Donald Trump, care poate să-l promulge în forma sa actuală sau să-l blocheze.

[citeste si]

Acest vot "arată că relațiile cu Rusia au devenit ostatice ale luptei politice interne din SUA", denunță MAE rus, criticând un șantaj ce urmărește "să limiteze cooperarea partenerilor străini cu Rusia"

"În pofida atacurilor permanente din partea Washingtonului, noi ne-am purtat și ne purtăm responsabil și cu reținere și vom continua să facem aceasta în continuare și nu am răspuns până acum acestor provocări evidente", mai menționează comunicatul. "Cu toate acestea, ultimele evenimente demonstrează faptul că rusofobia și cursul spre o confruntare deschisă sunt înrădăcinate în anumite cercuri bine cunoscute din Statele Unite", conform textului.

Aflat joi într-o vizită în Finlanda, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia trebuie să răspundă la "insolența" SUA. "Urmărim pur și simplu o creștere a isteriei antirusești", a subliniat el, adăugând: "Este foarte trist că relațiile ruso-americane sunt sacrificate" în scopuri de politică internă.

Reducerea prezenței americane fusese luată deja în considerare în luna decembrie 2016 de Moscova, după expulzarea ordonată de președintele de atunci al SUA, Barack Obama, a 35 de diplomați ruși din Statele Unite, considerați ca fiind spioni, și închiderea a două clădiri utilizate de ambasada rusă — una la New York și alta în Maryland, în apropiere de Washington — pe motiv ca ar servi drept sediu pentru agenții ruși. Vladimir Putin a decis atunci să nu reacționeze. (Agerpes)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel