Rusia, la G20: Marea Britanie, mica insulă pe care n-o ascultă nimeni

Premierul David Cameron se vede nevoit să ţină pledoarii despre istoria şi bogata cultură a Marii Britanii, după ce un oficial rus a expediat Regatul Unit ca fiind "insula mică pe care nu o ascultă nimeni". 

BBC a relatat că un oficial al Federaţiei Ruse, Dmitry Peskov, ataşatul de presă al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat, la summit-ul G20 de la Sankt Petersburg, că importanţa Marii Britanii pe scena mondială a fost subminată de hotărârea parlamentului de a nu interveni militar în Siria. Guvernul rus a negat că au fost făcute astfel de afirmaţii.

Britanicii s-au simţit însă nevoiţi să-şi apere Regatul, David Cameron lansând un discurs înflăcărat despre cum Marea Britanie a învins sclavia şi fascismul, a inventat cam tot ce merita inventat până acum şi principalele sporturi practicate la nivel mondial.

Cameron ocroteşte "mica insulă"

Cameron le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la reuniunea liderilor mondiali că îi crede pe oficialii ruşi care susţin că nimeni nu a făcut această afirmaţie. Cu toate astea, simpla invocare a unei asemenea opinii l-a lezat pe prim-ministrul britanic. "Să fie clar: Poate că Marea Britanie este o insulă mică, dar provoc pe oricine să-mi numească o ţară cu o istorie mai mândră, o inimă mai mare sau cu o mai grozavă rezilienţă".

"Suntem foarte mândri de tot ce facem în calitate de mică insulă - o mică insulă ce are a patra economie a lumii, al patrulea cel mai mare buget alocat armatei, unii dintre cei mai eficienţi diplomaţi, cea mai mândră istorie, unele dintre cele mai mari creaţii artistice şi literare şi contribuţii aduse filosofiei şi civilizaţiei mondiale", a mai spus premierul.

Surprins de propria-i zvâncire de patos, Cameron a glumit: "Mă gândesc să fac o melodie cu versurile astea".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel