Rusia va interzice exportul de seminţe de floarea soarelui, începând de vineri şi până la finele lunii august, şi, de asemenea, va impune cote la exporturile de ulei de floarea soarelui, în ideea de a evita problemele de aprovizionare şi a reduce presiunile asupra preţurilor de pe piaţa locală, a anunţat joi Ministerul rus al Agriculturii.
Ucraina şi Rusia sunt cei mai mari producători mondiali de ulei de floarea soarelui, iar India este unul din principalii clienţi, potrivit Agerpres.
"În contextul creşterii explozive a preţurilor mondiale la ulei şi seminţe de floarea soarelui, există în prezent o cerere crescută pentru produsele ruseşti", a precizat Ministerul rus al Agriculturii într-un comunicat de presă.
Exportul de seminţe de floarea soarelui va fi interzis începând din 1 aprilie şi până la data de 31 august, iar o cotă la export de 1,5 milioane de tone va fi impusă la uleiul de floarea soarelui începând din 15 aprilie şi până la data de 31 august, se arată în comunicatul Ministerului rus al Agriculturii. În plus, va fi introdusă o cotă de export de 700.000 de tone pentru şrotul de floarea soarelui.
Potrivit unor oficialii din industria alimentară citaţi de Reuters, India a încheiat un contract pentru a cumpăra 45.000 de tone de ulei de floarea soarelui rusesc la un preţ record, cu livrare în luna aprilie, în contextul în care preţurile locale la uleiurile alimentare au explodat odată cu încetarea livrărilor din Ucraina. Dealerii susţin că uleiul de floarea soarelui din Rusia este oferit în India la un preţ record de 2.150 de dolari pe tonă, inclusiv costurile cu asigurarea şi transportul (CIF), comparativ cu 1.767 de dolari pe tonă pentru uleiul de soia şi 1.720 de dolari pe tonă pentru uleiul de palmier.
Ministerul rus al Agriculturii aprecia încă de săptămâna trecută că Moscova ar trebui să introducă cote la export pentru uleiul de floarea soarelui pentru a "menţine stabilitatea" aprovizionării pieţei locale. Rusia a început să ia măsuri pentru a garanta aprovizionarea cu alimente a pieţei locale după ce Occidentul a impus sancţiuni în urma invadării Ucrainei.
"Acest set de măsuri va elimina posibilitatea unor crize de aprovizionare, precum şi majorarea semnificativă a costului materiilor prime şi a produselor de importanţă socială în Rusia", subliniază Ministerul rus al Agriculturii în comunicatul de presă difuzat joi.
Guvernul ucrainean a decis să introducă restricţii la exportul anumitor produse agricole încă de la începutul acestei luni. Potrivit unui decret guvernamental , va fi nevoie de o licenţă specială pentru a putea exporta grâu, porumb, ulei de floarea soarelui, carne de pui şi ouă. Ucraina este unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de cereale şi uleiuri vegetale.
Ofensiva militară rusească a perturbat exporturile şi ameninţă cotaţiile la produse agricole, Rusia şi Ucraina fiind două ţări importante pentru aprovizionarea cu materii prime agricole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu