Rusia și Turcia, teorii ale CONSPIRAȚIEI, despre atentatele din Paris

Atentatele comise de trei jihadiști la Paris au stârnit teorii ale conspirației în Turcia și Rusia. 

În Turcia și Rusia au apărut teorii ale conspitației cu privire la atentatele comise în Paris. Mai mulți oficiali au afirmat că servicii de spionaj străine au organizat atacurile, pentru a pedepsi Franța sau pentru a spori ura față de Islam. Melih Gokcek, primarul oraşului Ankara, a afirmat luni că "Mossadul (serviciul de informaţii israelian) este cu siguranţă responsabil de aceste incidente, sporeşte ura faţă de Islam". El consideră că atentatele au legătură cu demersurile Franţei în vederea recunoaşterii Palestinei, comentează Financial Times în ediţia online, scrie Mediafax

Ali Sahin, parlamentar turc şi purtător de cuvânt pe afaceri externe al partidului de guvernământ AKP, a prezentat opt motive pentru care suspectează că atacurile au fost organizate "astfel încât să fie acuzaţi musulmanii şi Islamul".

Război PSD-PNL. Firea o pune la punct pe Gorghiu

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni într-o conferinţă de presă că "duplicitatea Occidentului este evidentă". "Ca musulmani nu am susţinut nici terorismul, nici masacrele: rasismul, discursul urii, islamofobia sunt în spatele acestor masacre (...). Vinovaţii sunt evidenţi: cetăţeni francezi au comis acest masacru, iar musulmanii au fost acuzaţi pentru el", a adăugat preşedintele turc, care s-a declarat uimit că serviciile franceze de informaţii nu i-au urmărit pe vinovaţi mai eficient.

În Rusia, comentatori pro-Kremlin au încercat să evidenţieze legături între atentatele din Franţa şi "uneltiri politice" din Statele Unite. Titrând "Au organizat americanii atacul terorist din Paris?", tabloidul Komsomolskaya Pravda a publicat o serie de interviuri pe site-ul său care prezentau diferite motive pentru care Washingtonul ar fi plănuit atentatele.

Aleksander Jilin, directorul Centrului din Moscova pentru Studierea problemelor aplicate, apreciază că atacul reprezintă pedeapsa americanilor împotriva preşedintelui francez Francois Hollande, pentru un interviu din 6 ianuarie în care a cerut Uniunii Europene să elimine sancţiunile impuse Rusiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel