Rusia este în lacrimi. O artistă foarte îndrăgită a murit la 40 de ani

Doliu și lacrimi în Rusia. Renumita interpretă Janna Friske s-a stins din viaţă, la doar 40 de ani, a anunțat publika.md

Informaţia a fost confirmată de către tatăl acesteia. Artista în vârstă de 40 de ani suferea de cancer. Ea a fost diagnosticată cu tumoare la creier în luna ianuarie, 2013.

Pentru tratamentul cântăreţei a fost organizată o colectare de fonduri, în urma căreia au fost strânşi peste un milion de dolari, chiar mai mult decât suma de care era nevoie iniţial. Cântăreaţa a anunţat că restul banilor vor fi donaţi pentru tratamentul copiilor care suferă de boli oncologice.

Janna Friske era împreună cu realizatorul TV, Dmitri Şepelev. Cei doi aveau un fiu pe nume Platon, în vârstă de doi ani. Deocamdată nu au fost publicate informaţii cu privire la înmormântarea cântăreţei.

Shepelev a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de facebook, după ce vedeta s-a stins din viață, potrivit Unimedia.
„Noi repetam mereu că fericirea iubește liniștea. Rămân fidel acestor cuvinte, pentru că Janna rămâne a fi, pentru mine, o fericire absolut curată și irepetabilă. Noi nu am cedat și am luptat pentru a învinge. Se spune că doi ani, în asemenea situații, înseamnă mult. Da, desigur, pentru noi a fost foarte puțin", se arată în mesaj.

Dmitri Şepelev a mulțumit, totodată, tuturor celor care au donat bani pentru tratamentul Jannei, tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea ei ori s-au gândit la ea, i-au urat fericire și puteri, transmițându-le, de asemenea, că ultimii doi ani ai Jannei Friske a fost meritul lor.

Janna Friske s-a făcut cunoscută publicului din 1996, când aceasta a intrat în componenţa grupului muzical "Blestiaşie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel