€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Rusia, critici după decizia lui Trump: ”Regretăm această alegere”

trump_putin_35690200 Foto: Agerpres
 

Rusia consideră că noua strategie a administrației Trump pentru Afganistan, care în opinia Moscovei se bazează mai ales pe ''recurgerea la forță'', este fără perspectivă, a declarat joi, în cadrul...

Rusia regretă că această nouă strategie anunțată de Washington se bazează mai ales pe metode de recurgere la forță, a indicat șeful diplomației ruse. Suntem convinși că această cale nu are viitor, a adăugat el.

Trump a aprobat o prezență americană extinsă în Afganistan, deși nici el și nici liderii săi militari nu au prezentat detalii despre numărul militarilor care vor fi desfășurați sau perioada de timp.

Donald Trump a deschis ușa trimiterii suplimentare de soldați americani în Afganistan, accentuând în același timp presiunea asupra Pakistanului acuzat că este un refugiu pentru "agenți ai haosului" și vorbind despre un posibil dialog între Kabul și talibani.

Într-un discurs rostit pe un ton solemn, președintele american nu a oferit nicio cifră sau termen, considerând că ar fi "contraproductiv", dar a subliniat convingerea sa că o retragere rapidă din Afganistan ar crea un vid de care ar profita "teroriștii", atât cei din Al-Qaida, cât și din gruparea Statuk Islamic (SI).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close