Analistul politic Bogdan Chirieac a reacţionat după ce ruşii au anunţat că vor tăia curentul electric al Ucrainei prin deconectarea de la centrala nucleară Zaporojie, dacă nu se fac plăţi în acest sens.
Rusia vrea să taie Ucraina de centrala sa nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă, cu excepţia cazului dacă Kievul acceptă să plătească Moscovei pentru electricitatea produsă, a indicat vicepremierul rus Marat Husnullin, citat joi de AFP.
Această declaraţie se adaugă celor făcute de alţi responsabili ruşi în ultimele săptămâni lăsând să se înţeleagă că Rusia pregăteşte o ocupaţie de durată sau anexarea zonelor din sudul Ucrainei pe care în prezent le controlează, regiunea Herson şi o parte importantă din regiunea Zaporojie.
”Dacă sistemul energetic al Ucrainei este pregătit să accepte şi să plătească, atunci (centrala) va putea lucra pentru Ucraina. Dacă (Ucraina) nu acceptă, atunci (centrala) va funcţiona pentru Rusia”, a declarat miercuri Husnullin, în cursul unei vizite la centrala nucleară, după cum au relatat agenţiile de presă ruse. ”Noi avem o mare experienţă în centralele nucleare, avem companii în Rusia care au această experienţă, nu există nicio îndoială că (cea din Zaporojie) va continua să funcţioneze”, a spus el. CITEŞTE MAI MULTE AICI
"Asta cred că o putem cataloga cel mai bine drept o golănie. Cineva la Kremlin şi-a pierdut uzul raţiunii. Cineva sau mai mulţi de acolo. Ei au cucerit Zaporojie, centrala nucleară, şi din punct de vedere militar avea sens să taie curentul. Dar să spui că ai cucerit centrala, dar dai curent dacă primeşti bani... E ca în bancul acela în care doi se luptau şi unul rămâne fără gloanţe, la care celălalt îl întreabă dacă vrea să îi vândă nişte gloanţe. Fix în zona asta se duce! Într-adevăr, şi aici ne putem teme, mişcările acestea ale Kremlinului devin total nepredictibile. E o prostie asta! Această zicere, că eu ţi-am cucerit teritoriul, cu morţi, cu răniţi, centrala nucleară e în mâinile noastre, şi îţi vând curentul pe care îl produc acolo, pe mine mă înspăimântă. Nebunia e cea mai înspăimântătoare în astfel de momente, şi mi-e teamă că Moscova se duce în direcţia asta, a nebuniei totale!", a punctat Bogdan Chirieac la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu