Rusia ar urma să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa din Ucraina

Rusia ar urma să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa din Ucraina / Foto: Pixabay, de Dimitris Vetsikas
Rusia ar urma să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa din Ucraina / Foto: Pixabay, de Dimitris Vetsikas

Guvernul rus ar urma să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa din Ucraina, potrivit presei din Rusia.

Rusia ar plănui să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa din Ucraina, relaxând astfel o blocadă ce a alimentat temeri cu privire la extinderea penuriilor şi a foamei, informează Agerpres, citând dpa.

Rusia, acord cu Turcia



Conducerea Rusiei a convenit cu Ankara şi Kievul asupra unei scheme pentru a lăsa navele care transportă cereale să plece din Odesa, port care este supus unei blocade, potrivit unei informaţii publicate de cotidianul proguvernamental rus Izvestia, care citează surse din guvern.

"În apele teritoriale ale ţării vecine, forţele militare turce vor prelua operaţiunile de deminare şi de asemenea vor escorta navele până în apele teritoriale neutre", informează cotidianul Izvestia.

Apoi, navele de război ruse vor escorta navele ce transportă cereale spre strâmtoarea Bosfor.

Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume



Aceşti paşi survin în contextul în care preţurile la produse alimentare au crescut puternic după ce războiul rus asupra Ucrainei a dus la turbulenţe majore pe pieţele mondiale. Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale şi colapsul livrărilor sale cauzat de invazia rusă a lovit puternic ţările din Africa.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit recent pe preşedintele Uniunii Africane şi Senegalului, Macky Sall, pentru a discuta asupra problemei. Chiar dacă Vladimir Putin a negat că Rusia este responsabilă pentru creşterea preţurilor, el a susţinut că doreşte să faciliteze livrările de cereale.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov este aşteptat miercuri la Ankara, pentru discuţii asupra acestei probleme. După discuţii, schema menită să lase navele cu cereale să plece din Odesa va fi aprobată oficial, a adăugat Izvestia.

Oficial italian: Războiul mondial al pâinii a început deja. Riscăm proliferarea organizațiilor teroriste în Africa și lovituri de stat

Ministrul de externe al Italiei, Luigi di Maio, a declarat sâmbătă că "războiul mondial al pâinii a început deja" din cauza blocării cerealelor în Ucraina, care împiedică accesul la grâne a numeroase ţări vulnerabile, iar această situaţie implică "riscul ca noi conflicte să izbucnească în Africa", transmite EFE.

"Războiul mondial al pâinii este deja în desfăşurare şi trebuie să-l oprim. Riscăm (să ne confruntăm cu) instabilitatea politică în Africa, cu proliferarea organizaţiilor teroriste, cu lovituri de stat: toate acestea, ca urmare a crizei cerealelor cu care ne confruntăm", a avertizat Di Maio. Vezi mai mult AICI.

Reamintim că la sfârșitul lunii mai, Putin l-ar fi asigurat pe Erdogan că Rusia este pregătită să ajute la exportul de cereale pe mare din porturile ucrainene, în cadrul discuției telefonice pe care cei doi lideri au avut-o.

„La discutarea situației din Ucraina, s-a pus accent pe asigurarea unei navigații sigure în Mările Negre și Azov, eliminând amenințarea minelor din apele acestora. Putin a remarcat disponibilitatea părții ruse de a facilita tranzitul maritim nestingherit al mărfurilor în coordonare cu partenerii turci. Acest lucru este valabil și pentru exportul de cereale din porturile ucrainene.”, se arată într-un comunicat al kremlinului. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel