Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis un avertisment clar privind intențiile Moscovei în războiul din Ucraina. El a declarat că, dacă sprijinul militar occidental pentru...
Rusia ar putea ajunge să instituie o zonă de securitate extinsă ce ar acoperi aproape întreg teritoriul Ucrainei, dacă statele occidentale își mențin livrările de arme către Kiev – este avertismentul lansat duminică de Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate.
"Dacă ajutorul militar acordat regimului banderit continuă, zona tampon ar putea arăta așa", a transmis Medvedev pe canalul său de Telegram, mesajul fiind citat de agenția rusă TASS și preluat ulterior de presa internațională.
Pentru a-și susține afirmația, oficialul rus a publicat un clip video în care o așa-zisă „zonă sanitară de securitate” ocupă aproape întreaga hartă a Ucrainei, cu excepția unei fâșii restrânse din partea de vest a țării.
Eticheta „regim banderit” utilizată de Medvedev face referire la figura controversată a lui Stepan Bandera, lider naționalist ucrainean din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut pentru colaborarea sa cu regimul nazist german. Tema „de-nazificării” a fost de altfel unul dintre principalele motive invocate de Kremlin pentru declanșarea invaziei din februarie 2022.
Amenințările lui Medvedev vin la doar câteva zile după ce Vladimir Putin a declarat că a aprobat înființarea unei zone tampon de securitate la granița ruso-ucraineană. Președintele rus a justificat această decizie prin necesitatea de a proteja regiunile de frontieră Belgorod, Kursk și Briansk, supuse în ultimele luni unor atacuri repetate din partea forțelor ucrainene.
În vara trecută, Ucraina a desfășurat o contraofensivă surprinzătoare în regiunea Kursk, ceea ce a dus la intensificarea apelurilor Moscovei pentru măsuri defensive în acea zonă. În plus, în aprilie, Kremlinul a susținut că a reușit să elimine trupele ucrainene infiltrate în teritoriul rusesc cu sprijinul luptătorilor nord-coreeni, un detaliu care ridică noi semne de întrebare cu privire la natura alianțelor strategice ale Rusiei în contextul conflictului, susține Antena 3 CNN.
O nouă campanie militară de amploare este în pregătire de către forțele armate ruse, care ar urma să înceapă în iunie, conform unor informații publicate de Bild. Surse din rândul analiștilor de securitate susțin că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu a fost niciodată dispus să accepte o încetare a ostilităților, iar mobilizarea masivă de trupe în zona de conflict confirmă acest lucru.
În ultimele săptămâni, Rusia a dislocat un număr mare de militari proaspăt recrutați pe linia frontului. În paralel, și-a intensificat semnificativ prezența aeriană și a finalizat producția unor serii noi de drone, care urmează să fie utilizate în cadrul acestei ofensive planificate. Spre deosebire de obiectivele anunțate anterior, Moscova vizează acum nu doar menținerea controlului asupra celor patru regiuni deja anexate – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie – ci și extinderea acțiunilor militare către alte trei teritorii importante: Dnipro, Harkov și Sumî. Citește toată știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News