Rusia acuză SUA de „comportament grosolan și nerușinat“

serghei lavrov
serghei lavrov

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov acuză comportamentul SUA în Republica Moldova. Iată ce l-a deranjat pe diplomatul de la Moscova.

Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse acuză SUA de „comportament grosolan și nerușinat” în Belarus, Moldova și Caucazul de Sud. De asemenea, ministrul rus de externe spune că Statele Unite doresc să creeze în Republica Moldova un nou cap de pod anti-rus în republicile ex-sovietice. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pe care l-a oferit redactorilor șefi a 3 instituții media apropiate de Kremlin.

Acesta spune că SUA se confruntă cu o criză în politica sa externă din moment ce nu mai poate dicta agenda externa de sine stătător și încearcă să-și impună agenda în fostele țări sovietice din Asia Centrală, Caucazul de Sud și Republica Moldova. Acum, aceeași strategie este impusă și Belarusului.

„Noi trebuie să contracarăm prin angajamentele asumate față de țările cu care avem un parteneriat strategic. Trebuie să fim mai activi pe partea de societate civilă, inclusiv la finanțare. Chiar dacă nu ONG-urile sunt cele care conduc, ele sunt influente și majoritatea din ele primesc finanțare 100% din banii guvernului american”, a opinat ministrul rus de externe.

Serghei Lavrov spune că din cauza politicilor SUA în Republica Moldova formatul 5+2 de reglementare a conflictului transnistrean stagnează. De asemenea, Statele Unite ar fi împotriva unei noi alianțe dintre Maia Sandu și Igor Dodon cu Partidul Socialiștilor.

„În Transnistria avem formatul 5+2, care din păcate nu funcționează pentru că aici americanii vor să-și tragă totul sub sine și vor să creeze din Republica Moldova un nou punct de influență. Tot SUA nu au permis ca acea coaliție între Maia Sandu și Igor Dodon și Partidul Socialiștilor să nu mai poată avea loc și vestul să câștige alegerile. SUA sunt deocamdată cea mai tare țară din lume, dar nu poate rezolva pe extern nimic de sine stătător, lucrează din inerție și încearcă să facă în țările post-sovietice politică anti-rusească”, a mai declarat Lavrov, potrivit Ziarul de Gardă.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy