VIDEO - O nouă armă, hipersonică, testată de Rusia: Kinzhal

Rusia a testat duminică noua sa rachetă hipersonică Kinzhal (Pumnal, în limba rusă - n.r.), despre care susţine că este capabilă să evite scutul antirachetă al SUA, ţară pe care Kremlinul o acuză că provoacă o nouă cursă a înarmării la nivel mondial, informează EFE.

'Echipajul unui avion de vânătoare MiG-31 a efectuat o lansare de probă a unei rachete hipersonice de înaltă precizie Kinzhal', a informat Ministerul Apărării rus într-un comunicat de presă. Lansarea a avut loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat respectiva rachetă şi restul arsenalului strategic rus la 1 martie, în timpul discursului său privind starea naţiunii.

Racheta Kinzhal, care are o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de 10 ori mai mare decât sunetul, a lovit o ţintă într-un poligon militar, potrivit comunicatului de presă citat. Avionul supersonic MiG-31, care a decolat de pe un aerodrom situat în sudul Rusiei, a fost modernizat special pentru a putea transporta rachete de tip Kinjal la locul de lansare într-un interval de câteva minute.

În urmă cu 10 zile, Putin a dat asigurări că, în pofida 'întârzierii tehnologice' ruse în alte domenii, racheta Kinzhal este, datorită caracteristicilor sale, unică în lume şi face inutil scutul american, declaraţii confirmate duminică de către Ministerul Apărării rus. 'Nu are seamăn în lume', se menţionează în comunicatul citat, care evidenţiază capacitatea rachetei de a-şi ajusta constant traiectoria, independent de condiţiile de mediu, ceea ce ar face-o imposibil de localizat de către radarele inamice.

Bani aruncaţi la gunoi

Racheta, care poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcătură convenţională, este în serviciul armatei ruse din decembrie 2017. 'Kinzhal sporeşte considerabil posibilităţile forţelor aerospaţiale ruse de a reacţiona în faţa unei posibile agresiuni şi, împreună cu alte sisteme, va contribui la descurajarea duşmanilor să recurgă la acţiuni precipitate', se mai scrie în comunicatul Ministerului Apărării rus.

VIDEO racheta hipersonică Kinzhal

Youtube video image

Într-un interviu acordat postului NBC şi dat publicităţii sâmbătă de Kremlin, Putin a dat asigurări că, graţie noului arsenal rus, 'toţi banii contribuabililor americani' investiţi în scutul antirachetă 'au fost aruncaţi la gunoi'. Putin a reamintit că, la jumătatea deceniului trecut, el a avertizat Casa Albă cu privire la consecinţele unui sistem antirachetă global:

'Le-am spus atunci: Înţelegeţi că atunci va trebui să ne dezvoltăm propriile sisteme de armament ofensiv pentru a menţine echilibrul, pentru a vă depăşi scutul'. În opinia lui Putin, nimeni nu se aştepta ca Rusia să facă 'un salt gigantic' în domeniul tehnologic într-un timp atât de scurt, dar Rusia nu avea altă opţiune, în cazul în care nu dorea să rămână cu totul 'fără apărare'.

[citeste si]

Putin a mai amintit că SUA au desfăşurat sisteme strategice în Alaska, la 60 de kilometri distanţă de teritoriul rus, dar şi în România şi Polonia. Şeful statului rus a comparat această situaţie cu cazul în care Rusia ar face ceva asemănător în Mexic şi Canada. 'Iar voi ne acuzaţi pe noi că pornim o cursă a înarmării. Nu este oare aceasta o minciună? Evident că este', a spus Putin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel