Pentru că nu a eliminat niște postări considerate ilegale, Twitter a fost amendat în Federația Rusă.
Rusia a amendat Twitter cu 10 milioane de ruble (aproximativ 136 de mii de euro), pentru că nu a eliminat postări considerate ilegale, a decis joi un tribunal din Moscova. Este cea mai recentă penalizare dintr-o serie de sancţiuni luate împotriva companiilor tech străine.
Începând din martie, Rusia a încetinit viteza de funcţionare a Twitter, ca sancţiune pentru postări despre care organismul de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a considerat că arată pornografie infantilă şi conţin informaţii despre abuzul de droguri sau apeluri la sinucidere printre minori.
Compania Twitter neagă acuzaţiile că ar permite ca platforma sa să fie folosită pentru a promova comportamente ilegale, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Autorităţile au sporit în ultimii ani restricţiile asupra internetului în Rusia, în numele luptei împotriva extremismului şi terorismului. Opoziţia susţine în schimb că este vorba de o încercare de a controla dezbaterea politică şi de a reduce la tăcere vocile prea critice.
Autorităţile au intensificat de asemenea presiunea asupra grupurilor de internet străine, cerându-le să elimine informaţii considerate ilegale, aşa cum sunt cele despre pornografie, droguri sau suicid.
Astfel, amenzile împotriva Facebook, Twitter, Google sau Apple s-au înmulţit. În 2019, Rusia a lansat un proiect de „internet suveran”, care i-ar permite să se izoleze de internetul global, pe modelul Chinei, precizează publika.
Rusia a prezentat publicului cel mai nou model de dronă de luptă „invizibilă” (greu de detectat pe radar), despre care experţii militari ruşi spun că va fi folosită pentru spargerea liniei frontului şi distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană adverse în războaiele viitoare.
Drona, denumită S-70 „Ohotnik” („Vânătorul”), ar reprezinta astfel o dezvoltare importantă a capacităţilor militare ale armatei ruse.
Acest aparat va juca rolul unui avion uşor multirol. Poate efectua misiuni de recunoaştere, să ofere coordonatele diverselor ţinte, să lovească ţinte aflate la sol, să lupte cu avioanele inamice. Poate desfăşura diverse sarcini autonom sau împreună cu alte avioane clasice, cu pilot”, a spus un expert militar citat de presa rusă (vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu