Roxen pentru Eurovision: Îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea

Foto: Antena 3
Foto: Antena 3

Roxen este o artistă complexă, cu un timbru vocal special și o prezență scenică ce a cucerit deja fanii atât din țară, cât și de peste hotare. Ea este reprezentanta României la Rotterdam, în competiția Eurovision.

Artista primește zilnic mesaje de încurajare de la oameni din țară, dar și din străinătate, din țări precum Slovenia, Italia, Bulgaria, Belarus, Cipru, Spania. „Sunt recunoscătoare pentru această șansă de a reprezenta România la Eurovision. Îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea, iar pentru asta lucrez intens, mă pregătesc zilnic! Pentru mine, acesta este un vis devenit realitate. Iar povestea abia acum începe!", a spus Roxen.

În acest weekend, Roxen a filmat sesiuni pentru piesele propuse pentru Selecția Națională Eurovision, au fost pregătite vizualurile pentru scenă și a filmat cadrele pentru prezentarea internațională. „Întregul concept a fost construit în jurul artistei, ea a fost sursa reală de inspirație și am construit tot vizualul plecând de la ceea ce este ea de fapt, de la emoția ei interioară. Sunt fericit că am reușit nu doar să venim cu o estetică plăcută, am reușit să trecem dincolo de ecran cu energia ei și simt asta când mă uit la imagini", a declarat regizorul Bogdan Păun.

Roxen, ascensiune în cariera muzicală 

Ascensiunea carierei muzicale a artistei a avut loc rapid, odată cu primele piese lansate, iar rezultatele din topurile muzicale, precum și vizualizările din online, vorbesc de la sine. Astfel, „Ce-ți cântă dragostea" și „You Don't love me" feat. SICKOTOY" au acumulat peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Roxen se află, de asemenea, pe locul al doilea în Google Trends România, pe 11 februarie, cu peste 20.000 de căutări pe Google. În perioada 11-18 februarie, piesa „Ce-ți cântă dragostea" a avut 82,610 Shazams și a a ajuns pe locul al doilea Shazam România, fiind primul artist român din top.

Pregătiri intense pentru Eurovision

Roxen se pregătește zilnic pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel la Eurovision. Ia lecții de canto cu Crina Mardare, face cursuri de dans și coregrafie cu Istvan Roșu în sala Cobo Dance, personal coaching, sesiuni in studio, probe pentru costume, dicție și totodată pregătește în detaliu fiecare interviu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel