România, proiecte de 39 miliarde de euro, fonduri europene

Euro
Euro

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, afirmă că la nivelul întregii ţări au fost depuse, în actualul exerciţiu financiar, proiecte pe fonduri europene în valoare de 39 de miliarde de euro, din care au fost deja contractate aproape 21 de miliarde, iar până în prezent nu s-au înregistrat corecţii financiare, pentru că modul de lucru al beneficiarilor s-ar fi îmbunătăţit faţă de exerciţiul financiar 2007-2013.

 Rovana Plumb a fost prezentă la Arad la o întâlnire cu primari, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi alţi beneficiari de fonduri europene, în urma căreia a declarat, într-o conferinţă de presă, că în judeţul Arad sunt semnate şi sunt în implementare 991 de contracte cu finanţare europeană, cu o valoare de 11 miliarde de lei. Ministrul a spus că la nivel naţional au fost deja depuse proiecte pentru fonduri europene în cuantum de 39 de miliarde de euro. 

"Sunt depuse proiecte în valoare de 39 miliarde de euro"



"La nivelul întregii ţări sunt depuse proiecte în valoare de 39 miliarde de euro, din care noi am contractat până în momentul de faţă aproape 21 de miliarde de euro", a spus Rovana Plumb. Ministrul a precizat că din 1 august 2017 şi până în prezent au intrat în România 8,6 miliarde de euro, iar corecţii financiare nu există deocamdată în acest exerciţiu financiar. 

"Nu avem nicio corecţie financiară de când a început actuala perioadă de programare, iar asta datorită modului în care beneficiarii lucrează, pentru că s-a învăţat din exerciţiul financiar anterior, şi a modului în care colegii mei din minister vin înaintea beneficiarilor cu sprijin în aşa fel încât să se evite corecţiile financiare. Este de felicitat faptul că beneficiarii de fonduri europene au învăţat lecţia din exerciţiul financiar anterior şi iată că suntem în 2019 şi nu avem corecţii financiare", a spus Romana Plumb. 

Vezi şi: Valer Dorneanu, agresat pe aeroport

Augustin Lazăr, decizie BOMBĂ privind viitorul său

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel