Roubini prevede pentru India o creştere economică mai mare decât cea a Chinei, în următorii zece ani

roubini
roubini

Economistul Nouriel Roubini prevede pentru India o creştere economică mai mare decât cea a Chinei în următorii zece ani, dacă renunţă la plafoanele impuse investiţiilor străine în retail şi creşte cheltuielile pentru infrastructură.

"Sunt foarte optimist în privinţa creşterii Indiei în viitor . Provocarea pentru India va fi să susţină un avans anual de 9% şi în acelaşi timp să păstreze controlul asupra inflaţiei", a spus Roubini, citat de Mediafax. Roubini, care a prezis criza financiară, se alătură astfel grupului Morgan Stanley, care a prognozat anterior că India va creşte mai rapid decât China.

India, care se pregăteşte să investească în infrastructură 1.000 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, a avut un avans al PIB de 8,9% în trimestrul al treilea.  "China va încetini, probabil, în următorii ani, iar creşterea Indiei se va accelera, susţinută de o populaţie tânără şi de consum", a spus Roubini.

India va înregistra o majorare cu 136 milioane de persoane a forţei de muncă până în 2020, comparativ cu 36 de milioane în China, potrivit unui studiu Morgan Stanley.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel