Românii au consumat 4,41 miliarde de ţigarete de contrabandă în 2016, aproximativ 10% din cele 48 de miliarde consumate la nivelul întregii Uniuni Europene (UE), potrivit unui studiu asupra contrabandei şi efectelor ei la nivelul Europei, realizat de KPMG pentru think-tankul britanic RUSI (Royal United Services Institute).
Conform studiului, România se află pe locul 6 în UE ca volum de ţigări de contrabandă consumate, după Franţa (8,96 miliarde), Polonia (6,16 miliarde), Marea Britanie (5,55 miliarde), Germania (4,8 miliarde) şi Italia (4,43 miliarde).
Piaţa de contrabandă din România (16,4%) este însă cea mai mare din grupul celor 6 raportată la consumul total de ţigarete, fiind urmată de Polonia (15%), Franţa (14,8%), Marea Britanie (14,3%), Italia (5,8%) şi Germania (5,2%).
"Ţigările ilicite costă Guvernul român şi contribuabilii milioane de euro, acesta fiind şi motivul pentru care vom continua, alături de autorităţi, lupta împotriva contrabandei cu ţigarete", a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Afaceri Externe al British American Tobacco România, informează Agerpres.
9% din țigările din Europa, de contrabandă
Studiul realizat de KPMG arată că nivelul pieţei negre din România este mult peste media europeană de 9% din cauza celor 2.000 de km de graniţă cu state non-UE în care ţigările costă o treime din preţul de vânzare din România, precum şi din cauza accesului facil la produse de contrabandă. Conform Eurobarometrului 2016, 83% dintre românii intervievaţi au primit oferte de ţigări de contrabandă chiar pe stradă, cu 40% mai mult decât media europeană, ceea ce dovedeşte îndrăzneala tot mai mare a traficanţilor de ţigări, încurajată de profitabilitatea ridicată şi riscurile reduse, precum şi nevoia de intensificare a eforturilor autorităţilor pentru combaterea fenomenului.
Raportul mai arată că: 9% din totalul ţigaretelor consumate în Europa în 2016 au fost ilegale. Cele 48 de miliarde vândute pe piaţa neagră din Europa au costat guvernele europene circa 10 miliarde de euro, reprezentând taxe neîncasate.
Ucraina a înlocuit Belarusul ca principală sursă de ţigări de contrabandă la nivelul Uniunii Europene, circa 12% din consum avându-şi originea aici. Şase ţări (Franţa, Polonia, Marea Britanie, Germania, Italia şi România) reprezintă 71% din consumul total de ţigări de contrabandă de la nivelul Uniunii Europene.
Principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă din România sunt Ucraina şi Moldova, unde ţigările costă în medie mai puţin de 4,5 lei. Circa 60% din ţigaretele de contrabandă din România sunt aşa-numitele illicit whites, adică ţigarete a căror ţară de provenienţă nu poate fi determinată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu