Românii plecați în vacanță în Mexic, situație de coșmar pe aeroportul din Cancun. Bogdan Aurescu, MAE: Inadmisibil!

Aurescu, discuție cu omologul din Mexic, despre românii blocați la Cancun. Declarațiile momentului
Aurescu, discuție cu omologul din Mexic, despre românii blocați la Cancun. Declarațiile momentului

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre situația cruntă a românilor blocați pe aeroportul din Cancun, Mexic. 

Sunt 114 cetățeni români aflați pe aeroportul din Cancun. Avem un total de 102 cetățeni care au fost întorși în țară. Suntem profund preocupați de situația cu care s-au confruntat cetățenii români care planificaseră vacanța în Mexic și care sunt afectați de deciziile recente ale autorităților mexicane. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, este o atitudine neprietenoasă din partea autorităților mexicane față de cetățenii români, este o situație care riscă să ducă, în ceea ce privește Mexicul, la pierderea de turiști, de bani și de credibilitate, ca destinație de călătorie, prin astfel de acțiuni.

”Măsuri arbitrare în cele mai multe cazuri”

Noi am semnalat la nivelul conducerii Ambasadei Mexicului la București, solicitând, în regim de urgență, clarificarea motivelor acestor decizii și sistarea acestor măsuri arbitrare în cele mai multe cazuri. Am dublat acest demers prin trimiterea de demersuri scrise către Ambasada Mexicului. Ambasada României la Mexico City a făcut demersuri hotărâte pe lângă Ministerul Afacerilor Externe mexican și pe lângă alte autorități centrale și regionale. Voi transmite, în cursul zilei de astăzi, un mesaj omologului meu mexican, în care voi reitera că aceste decizii nu pot fi arbitrare, trebuie să fie clar fundamentate, să aibă la bază evaluări individuale, de la caz la caz.

Interviurile de intrare în Mexic s-au purtat doar în limba spaniolă

Am solicitat și vom continua să solicităm părții mexicane o abordare transparentă și predictibilă privind regimul turiștilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual. În cursul zilei de ieri, prin eforturile ambasadei și a consulilor onorifici, au fost asigurate hrană și apă pentru cetățenii români aflați pe aeroport, am instructat pe însărcinatul cu Afaceri Externe al României în Mexic să se deplaseze la Cancun în cursul zilei de astăzi pentru a oferi asistență celor aflați în aeroport, în așteptarea returnării înspre Europa. Un consul de la Consulatul general de la Miami se va deplasa în Mexic pentru a întări echipa de acolo, pe fondul acestei nevoi. Am ridicat, față de autoritățile consulare, și problema condițiilor de așteptare în vederea returnării. Cetățenii români au sesizat că interviurile s-au purtat doar în limba spaniolă, au sesizat un comportament abuziv din partea polițiștilor de frontieră, lipsa hranei și a apei, spații improprii în care sunt plasați. S-au făcut demersuri către compania aeriană Lufthansa pentru trimiterea unei aeronave mai mari, care să aducă în Europa toți cei 114 cetățeni români” a declarat Bogdan Aurescu, ministru de Externe, în urmă cu scurt timp.

Alertă de călătorie în Mexic: EVITAȚI

În continuare, ministrul a spus: ”Faptul că un stat suveran poate decide cu privire la accesul străinilor pe propriul teritoriu nu trebuie și nu poate să încalce drepturile acestora în procesul de implementare a unor astfel de decizii și trebuie să evite situațiile ofensatoare. Cetățenii români nu trebuie să fie discriminați în nicio situație, trebuie să fie tratați cu respect, nu trebuie să fie puși în situații dificile, chiar și în  situația în care, pe baza unor motive fundamentate, unui cetățean român i se refuză intrarea pe teritoriul altul stat. 

Până la clarificarea acestei situații, apelul MAE pe care-l vom reitera și printr-o atenționare de călătorie, pe care o emitem astăzi, facem apel către cetățenii români ca, pentru moment, să evite călătoriile în Mexic”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel