Românii din Marea Britanie nu cer ajutoare sociale

Publicația în limba română AngliaMea.ro dedicată românilor din Marea Britanie a încercat să afle care este procentul celor care au solicitat ajutoare sociale în Marea Britanie.

În ciuda percepției generale, numărul românilor din Marea Britanie care beneficiază de ajutoare sociale este mai degrabă nesemnificativ: aproximativ 2 din 10 români, informează publicația Anglia Mea.

Astfel, la întrebarea „Beneficiați sau ați beneficiat vreodată de ajutoare sociale în UK?”, peste 80% au răspuns „Nu”, restul alegând varianta „Da”.

În acest moment, în Marea Britanie, există peste 5 milioane de persoane care solicită o formă sau alta de ajutor social. Dintre aceștia se pare că doar 114.000 (aproximativ 3%  din total) sunt cetățeni UE. Conform datelor, șansele ca un britanic să solicite ajutoare sociale sunt cu 43% mai mari în comparație cu un imigrant.

În Marea Britanie, pot solicita ajutoare sociale șomerii, cei cu venituri mici, persoanele cu copii și venituri mici, cei care nu își permit închirierea unei locuințe  și alte cazuri sociale. Cuantumul acestor ajutoare se situează între 80 și 500 de lire sterline pe săptămână. În unele cazuri acestea se plătesc sub forma unei singure sume, alteori se plătesc lunar sau săptămânal.

Contrar percepției generale, cea mai mare parte a românilor din Marea Britanie nu solicită ajutoare sociale. Pe de altă parte, aceștia, ca de altfel majoritatea imigranților din țările est-europene, prestează munci cu remunerație scăzută, neavând o contribuție substanțială la bugetul țării, acesta fiind și unul dintre argumentele anti-imigranți ale britanicilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel