Românii consumă mai mult TV clasic decât video online

Ana Vasilescu / 11 oct 2019 / 14:55 Salveaza PDF Comentarii

Cel mai recent studiu referitor la obiceiurile de consum TV și video evidențiază că românii urmăresc mai mult formatul clasic de televiziune – TV liniar – decât video online, iar 36% și-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru o oferă mai bună de canale HD și Ultra HD.

SES ASTRA România prezintă astăzi rezultatele celui mai recent studiu „Raport privind consumul de TV și video 2019", realizat pe piața din România. Studiul, comandat de SES ASTRA România și derulat de Mercury Research în iunie 2019, oferă o privire în detaliu asupra obiceiurilor de consum TV și video online ale românilor. Raportul referitor la piața românească se află la a patra ediție.

Raportul analizează obiceiurile de vizionare, inclusiv televiziune și online, servicii de streaming video, calitatea imaginii și conținut. Timpul de vizionare al programelor TV continuă să fie la un nivel ridicat: în 2019, în medie un român se uită la televizor timp de 3,3 ore în timpul săptămânii, iar în week-end timpul petrecut în fața televizorului crește la 3,7 ore. Tinerii (18-34 de ani) petrec cu o oră mai puțin timp la TV decât cei în vârstă (peste 55 ani) – 2,9 ore față de 3,9 ore în medie în timpul săptămânii. Televiziunea liniară este liderul timpului de vizionare.

Potrivit studiului SES ASTRA România, două treimi dintre respondenți spun că urmăresc conținut video online în medie timp de 2,3 ore
zilnic în timpul săptămânii și 2,5 ore în zilele de week-end – cu 1,2 ore mai puțin decât la TV. O întrebare interesantă referitoare la conținut i-a pus de respondenți să-și imagineze că sunt pe o insulă pustie și au acces un singur canal TV. ProTV este în topul opțiunilor, cu 27% dintre respondenți spunând că acesta este canalul TV pe care l-ar alege pe o insulă pustie, urmat de Antena 1 (9%), Kanal D (8%), TVR 1 (5%) și HBO (4%).

„Clienții noștri consideră că datele despre piață pot oferi cheia către decizii corecte de business, iar acesta este motivul pentru care am comandat acest studiu", a declarat Mihai Ursoi, Country Manager România, Bulgaria și Republica Moldova al SES Video. „Oferim acces către cea mai amplă ofertă de canale TV din Europa prin intermediul sateliților noștri. Suntem astfel într-o poziție ideală de a înțelege datele și de a oferi informații solide clienților noștri"

Despre studiu

 

Studiul privind consumul de TV și video în 2019 a fost realizat de Mercury Research pentru SES România în iunie 2019, pe un eșantion reprezentativ național de 401 de persoane. Respondenții sunt persoane de peste 18 ani, care utilizează servicii de televiziune prin cablu, satelit sau IPTV. Datele au fost colectate prin interviuri telefonice asistate de computer, între 10 și 21 iunie.

Toate concluziile studiului, alături de infografic și video pot fi găsite la următoarea adresă:

https://ro.astra.ses/obiceiurile-de-consum-tv-si-video-ale-romanilor-2019

Despre SES

 

SES este liderul operatorilor de sateliți la nivel mondial, cu o flotă de peste 70 de sateliți, dispuși pe două orbite diferite: Orbită Geostaționară (GEO) și Orbită Medie (MEO). SES furnizează unui spectru larg de clienți servicii globale de distribuție video și conexiune de date prin intermediul a două divizii de business: SES Video și SES Networks. Serviciile SES Video ajung în peste 355 de milioane de locuințe la nivel mondial, prin intermediul platformelor DTH sau cablu, rețele digital terestre sau IPTV. SES Video oferă o suită completă de servicii media inovatoare pentru distribuție liniară și digitală, și include sistemul de sateliți ASTRA, care deține cea mai acoperire DTH din Europa. SES Networks furnizează servicii de date gestionate global, oferind conectivitate către sectoare diverse, precum telecomunicații, transport maritim, aeronautică și energie, dar și către guverne și instituții din toate colțurile lumii. Portofoliul SES Networks cuprinde GovSat, un parteneriat public-privat în proporții egale între SES și guvernul din Luxemburg, și O3b, singurul sistem non-geostaționar care furnizează servicii broadband asemenea celor pe fibră optică.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24