România sprijină sistemul medical din Cernăuți (Ucraina)

România sprijină sistemul medical din Cernăuți (Ucraina)  /  Sursă foto: Pixbay
România sprijină sistemul medical din Cernăuți (Ucraina) / Sursă foto: Pixbay

Spitalul Clinic pentru Copii din Cernăuți va primi din partea României 1,36 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, Cseke Attila, a semnat trei contracte de finanţare, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, în cadrul programelor de cooperare România – Ucraina şi România – Republica Moldova, pentru modernizarea sistemului medical de urgenţă, achiziţionarea unor echipamente pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi eficientizarea pieţei muncii.

Potrivit unui comunicat al ministerului, primul proiect, intitulat „Îngrijirea de urgenţă a copiilor din regiunea transfrontalieră România – Ucraina”, în valoare totală de 1.321.412 euro, are ca beneficiar lider Spitalul Clinic pentru Copii din Cernăuţi şi ca partener Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Proiectul prevede, în principal, renovarea şi dotarea Departamentului de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii din Cernăuţi, achiziţionarea unei ambulanţe complet echipate pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, instruirea personalului medical al celor două spitale în furnizarea de îngrijiri de urgenţă, intervenţii chirurgicale şi îngrijiri medicale conexe copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, cu accent special pe copiii cu vârsta de până la un an. De asemenea, se are în vedere implementarea unui sistem de telemedicină transfrontalieră între cele două unităţi sanitare pentru creşterea calităţii serviciilor medicale, informează Bucpress.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel