Gallup International a realizat la sfârșitul anului 2016 un sondaj în care subiecți din mai multe țări au fost întrebați dacă sunt sau nu persoane religioase.
Peste 66.000 de persoane din 68 de țări, care au participat la acest sondaj au arătat că 62% dintre acestea se consideră religioși, 25% nu se cred religioși și 9% spun că sunt atei. Potrivit Gallup, 74% din populația planetei crede că avem suflet, 71% dintre pământeni cred în Dumnezeu și 56% cred în Rai în timp ce 54% cred în viața de după moarte și puțin sub jumătate(49%) în existența iadulu.
Thailanda este cea mai religioasă țară, aproape întreaga populație (98%) declarându-se religioasă. Alături de Thailanda, țările care se remarcă ca fiind cele mai religioase sunt Nigeria (97%), Kosovo, India, Ghana, Coasta de Fildeș, Papua Noua Guinee (toate cu 94%), Fiji (92%), Armenia (92%) și Filipine (90%). România ocupă și ea un loc fruntaș în top, 89% dintre români spunând că sunt religioși, iar 3 % se declară atei, în timp ce 6% au răspuns că nu sunt religioși.
[citeste si]
In ceea ce priveste ateismul, acesta caracterizeaza 38% din populatia lumii, cu o concentratie extrem de mare in China, unde 67% dintre locuitori se identifica drept atei.
In ceea ce priveste situatia din Europa, Cehia ocupa primul loc in topul ateismului, cu 25%, urmata de Franta (21%) si Belgia (21%).
După China, printre țările cel mai puțin religioase regăsim Suedia, Cehia și Regatul Unit cu 7 din 10 persoane care au declarat că sunt atei sau non-religioși (18% și 55% în Suedia, 25% și 47% în Cehia, 11 % Și 58% în Regatul Unit) și Suedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu