EXCLUSIV  România - Grecia, paralelă despre fondurile UE. Corina Creţu: De ce ei sunt, acum, un model de succes

Corina Crețu Foto: Crișan Andreescu
Corina Crețu Foto: Crișan Andreescu

Europarlamentarul Corina Creţu a explicat de ce nu reuşeşte România să atragă fondurile europene, miliardele de euro care îi sunt puse la dispoziţie pentru proiecte dar care nu sunt accesate decât într-un procent redus. 

Corina Creţu a făcut o paralelă între România şi Grecia, din perspectiva modului în care autorităţile celor două state au gestionat problema fondurilor europene şi a strategiei folosite pentru a accesa un cât mai mare procent din banii alocaţi de UE.

"Lipsa expertizei, politizarea foarte mare. A fost o perioadă în care legislaţia privind achiziţiile publice a creat foarte multe probleme. România ar fi trebuit, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, să trimită foarte mulţi oameni să se instruiască. Aici nu este o problemă care poate fi politică. Eu ţin minte, când am ajuns comisar european, m-a chemat preşedintele Juncker şi mi-a spus că în Grecia a venit un partid care vrea să schimbe totul şi să politizeze. Eu am avut această discuţie cu premierul Tsipras şi i-am spus că acesta nu este un domeniu care poate fi politizat. Şi iată că Grecia este, acum, un model de succes, fie că este vorba despre guvernarea trecută, fie de guvernarea actuală care merge foarte bine în legătură cu implementarea fondurilor europene.

Sigur că au şi ei orgolii politice, că sunt greci, dar şi noi în România trebuie să înţelegem că e vorba de proiecte care se întind pe exerciţii financiare foarte mari. Aţi mai auzit ceva de spitalele regionale? Doar pentru faptul că le-am iniţiat şi ne-am bătut noi pentru ele? Pe perioada mandatului meu, cu toate întârzierile care s-au făcut şi blocajele care au fost (...) proiectele de finanţare sunt toate semnate şi s-a cerut ca realizarea lor să se facă pe POR 2021-2027. (...) Acum suntem în faza în care ar trebui să înceapă partea cea mai uşoară, ca să spunem aşa: licitaţiile şi construcţia celor trei spitale regionale. Sunt 1,2 miliarde de euro, spitale regionale de câte aproape o mie de paturi de care nu se mai spune nimic probabil pentru că actuala guvernare doreşte să spună că totul începe cu ei. Nu merge aşa nicăieri. În orice ţară se schimbă guverne...", a explicat europarlamentarul Pro România Corina Creţu, în cadrul emisiunii "Din culisele Europei", by Claudia Ţapardel. 

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel