România, DEZASTRU în pandemie. Chirieac: Cumplit! Nu s-a mai întâmplat din 1947!

Bogdan Chirieac a analizat cifrele din ultimele zile privind numărul de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus, subliniind care sunt cele două variante din care decidenţii au de ales.

Într-o intervenţie la Antena 3, analistul politic Bogdan Chirieac a atras atenţia asupra faptului că datele din ultimele zile privind noile cazuri de coronavirus înregistrate în România nu arată o descreştere şi a subliniat că, în acest context, decidenţii au două variante: să ţină lumea în casă şi, astfel, să riscăm o foamete sau să repornească economia, chiar dacă graficele nu arată un trend descrescător al numărului de îmbolnăviri. 

"Cred că în ţara noastră - ştiţi bine că am avut mari probleme cu testele şi cu testarea, iar acestea nu sunt încă rezolvate; inclusiv s-a băgat şi statul de drept aici, a confiscat în vamă teste ale unor agenţi privaţi, spitale care le-au adus - ceea ce spune graficul, tendinţa în România, arată că la noi nu a început scăderea, aşa cum se întâmplă în alte state. 

Dar avem această dilemă de care s-a lovit toată civilizaţia umană: ce facem, rămânem în casă şi vom avea mari probleme cu foametea, că foametea despre care vorbim deja e anunţată de ONU; 500 de milioane de oameni de pe planetă vor suferi de foame cronică după această epidemiei. Fiindcă ţările bogate dădeau cereale, în Africa şi nu numai, ca să mănânce şi oamenii aceia. Lucrul acesta va fi dificil, mai ales că în toată emisfera nordică e o secetă cumplită. România nu a mai avut o asemenea secetă din 1947, când ştiţi că se murea de foame. 

Deci ideea este că, cu sau fără tendinţă, trebuie să dai drumul economiei. Dacă Germania, Franţa, Italia, repornesc economiile, porneşte şi economia noastră. Culmea, economia României nu poate reporni dacă statele occidentale nu le-au pornit pe ale lor, fiindcă noi exportăm acolo, deci noi lucrăm pentru Occident în mare parte", a declarat Bogdan Chirieac, luni seara, la emisiunea de la Antena 3 a lui Răzvan Dumitrescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel