România, aliat de nădejde al SUA, consideră un senator american aflat în vizită la București

Sursă foto: Facebook (Robert Portman)
Sursă foto: Facebook (Robert Portman)

Senatorul american Robert Portman, care efectuează sâmbătă o vizită în România, a declarat că nu există pentru Statele Unite prieten mai puternic decât ţara noastră.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, după ce senatorul republican din Ohio s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, cu care a discutat despre situaţia din Ucraina, dar şi despre consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA. Robert Portman a menţionat că a avut o întrevedere cu ministrul Economiei, cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, dar şi cu doi parlamentari, discuţiile vizând proiecte legislative pe care aceştia le au în vedere.

"Nu există prieten mai puternic pentru Statele Unite decât România. Avem o alianţă şi o prietenie reale. Într-un moment în care regiunea este testată, când Rusia îşi manifestă tendinţele agresive în regiune, prietenia este mai importantă decât niciodată. Vorbesc în numele tuturor americanilor când spun că suntem foarte recunoscători pentru modul în care România a primit peste un milion de refugiaţi din Ucraina. Românii şi-au deschis inimile şi casele. Am auzit, astăzi, poveştile unor cetăţeni care şi-au luat liber de la serviciu pentru a ajuta în ce priveşte primirea refugiaţilor", a spus acesta.

Ajutorul României pentru Ucraina, apreciat de senator

Robert Portman a evidenţiat şi ajutorul pe care România îl acordă Ucrainei în mod direct, scrie Agerpres.

"Rusia este agresorul şi continuă să fie implicată în activităţi care trebuie numite crime de război, dacă vedem cum se poartă cu populaţia civilă. Acestea sunt adevărate atrocităţi. Interesul şi valorile noastre se aliniază cu cele ale României, sunt valorile democraţiei şi ale libertăţii, ale independeţei, capacitatea de a-ţi stabili propriul drum şi teritoriul suveran, lucru pe care Ucraina nu a putut să îl facă", a spus senatorul american.

El a salutat faptul că România s-a angajat să aloce 2,5% din PIB pentru apărare. Senatorul american a precizat că acest lucru este important pentru SUA nu doar din perspectiva relaţiei cu România, ci şi pentru că reprezintă un model pentru alte state membre NATO.

"Vorbesc în nume personal, când spun că sunt mulţumit că China nu este implicată în telecomunicaţiile voastre. Cred că este în interesul vostru, dar este şi în interesul nostru naţional, pentru că ne este mult mai uşor să lucrăm cu România şi să avem un parteneriat, inclusiv în domeniul intelligence", a precizat el.

Energia nucleară, o prioritate în relația dintre România și SUA

Rob Portman a vorbit şi despre sprijinul american pentru investiţiile în energia nucleară.

"Sunt interesat de politica energetică aici, în România. Cred că sunteţi un model pentru alte ţări, pentru că nu vă bazaţi atât de mult pe exporturi, în special pe cele ruseşti. Multe state europene au ajuns să depindă de Rusia în ce priveşte energia şi acesta este un instrument politic folosit de preşedintele Putin. Faptul că aveţi un procent atât de important de hidroenergie şi aproximativ 20% energie nucleară, eoliană şi solară şi, desigur, resursele de petrol şi gaze - toate acestea reprezintă un model bun", a spus el.

Potrivit senatorului SUA, reactoarele modulare mici de tip SMR sunt o soluţie bună pentru furnizarea de energie, implicând tehnologie de nivel înalt, motiv pentru care oferă mai multă siguranţă decât vechea tehnologie.

"Sunt eficiente din punct de vedere al costului şi fără emisii. Aşa că respectă o mulţime de criterii. (...) Speranţa mea este că SUA vor ajuta cu finanţarea, în contextul deciziei României de a implementa reactoare de tip SMR, în special privind ceea ce pot face Exim Bank şi o altă agenţie, numită TFC, pentru a oferi ajutor cu finanţarea. Acesta este un mesaj pe care îl voi duce cu mine, deoarece cred că România ne-a făcut să ascultăm cu atenţie şi să luăm în considerare solicitarea lor pentru finanţarea acestor reactoare modulare", a spus el.

Rusia ar viza chiar și România

Senatorul republican a mai declarat că toată regiunea are motive să sprijine Ucraina, deoarece, dacă ruşii vor câştiga în acest conflict, există riscul să treacă mai departe în Transnistria şi Moldova sau chiar România.

"Dacă ruşii vor câştiga în Ucraina, în opinia mea, există riscul să treacă în Transnistria, Moldova şi voi sunteţi următorii. Cred că e important să continuaţi să faceţi ceea ce faceţi, adică să vă opuneţi agresiunii ruse împotriva unei ţări suverane, independente, care, la fel ca România, este o democraţie, care a ales să privească spre vest", a spus el.

Totodată, a subliniat importanţa unităţii în cadrul NATO, exprimându-şi convingerea că, dacă alianţa va rămâne unită, în timp, ruşii se vor aşeza la masa negocierilor.

"Mi-aş dori să văd o negociere în care Rusia acceptă să părăsească Ucraina. Este o ţară independentă, suverană şi toate ţările din regiune, inclusiv Elveţia sau Suedia, i-au luat partea, deoarece este atât de clar care e situaţia din punct de vedere moral. Da, Rusia ar trebui să negocieze şi să fie de acord să părăsească Ucraina şi să îi permită să fie o ţară independentă. Nu cred că acest lucru are şanse să se întâmple dacă nu există din partea Rusiei sentimentul că nu va avea succes. Nu ştiu care sunt scopurile lor. Spun un lucru, iar apoi fac altfel. Dar indiferent de ţelurile lor, cred că nu vor pleca fără să fie forţaţi, de aceea e important să susţinem în continuare Ucraina. Ei pur şi simplu se apără, încearcă să evite noi victime civile. Vedeţi cum ruşii au transformat un oraş precum Mariupol în moloz. Au murit civili, femei şi copii. Mi se rupe inima când văd imaginile, când citesc ştirile, când aud de la prietenii ucraineni ce se întâmplă", a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel