Roma - Turiştii nu vor mai avea voie să se aşeze pe faimoasele Trepte Spaniole

Autorităţile din Roma le-au interzis turiştilor să se aşeze pe faimoasele Trepte Spaniole, cunoscute şi sub numele de "Scalinata di Trinită dei Monti", în caz contrar riscând amenzi usturătoare, notează AFP.

Un regulament al poliţiei, datând de la începutul verii, interzice aşezarea în locuri publice "într-o manieră indecentă sau contrară decorului", dar şi "aşezarea, consumând mâncare sau băutură, în locuri ale patrimoniului istoric, artistic, arheologic şi monumental".

Încălcarea acestui regulament este pasibilă de o amendă care poate varia de la 150 la 400 de euro, potrivit presei italiene.

Marţi, poliţia i-a fluierat pe cei care încercau să se aşeze pe celebrele trepte, a constatat un reporter AFP.

Dând în Piaţa Spaniei, Treptele Spaniole au fost redeschise publicului în septembrie 2016, după un an de renovări. În urma acestora, marmura treptelor, decolorată de poluare şi pătată de urmele de vin şi de cafea, şi-a recuperat albul original.

Proiectată de arhitectul Francesco de Sanctis între 1723 şi 1726, la iniţiativa Franţei, "La Scalinata" constă din 135 de trepte, dispuse pe trei niveluri.

După aceste noi renovări, la Roma s-a iscat o controversă între cei care susţineau închiderea treptelor pe timp de noapte, de teama reîntoarcerii persoanelor fără adăpost şi a vânzătorilor ambulanţi, şi oponenţii acestora.

Primarul Romei Virginia Raggi, membră a Mişcării Cinci Stele (antisistem), a preferat însă ca treptele să rămână deschise publicului zi şi noapte, promiţând totodată că va face tot posibilul pentru a evita degradarea acestora, prin controale ale poliţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel