Rohan Bopanna, cel mai în vârstă jucător din istorie, câștigător de Grand Slam

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Indianul Rohan Bopanna este cel mai în vârstă jucător din istoria tenisului care câștigă un turneu de Grand Slam. La feminin, Su-Wei Hsieh este a doua cea mai în vârstă, în câștigarea probei de dublu.

Perechea Rohan Bopanna (India) și Mattew Ebden (Australia) a câștigat trofeul de dublu de la Australian Open, după ce în finală s-a impus în fața italienilor Simone Bolleli și Andrea Vavassori, scor 7-6 (0), 7-5.

Indianul în vârstă de 43 de ani, fost partener al lui românului Florin Mergea, va deveni de luni cel mai în vârstă jucător de tenis din lume care câștigă un trofeu de Grand Slam. 

 Cunoscut ca un jucător de dublu excepțional, Bopanna a avut mereu ghinion în fazele avansate ale turneelor majore. Indianul a câștigat un singur trofeu de Grand Slam, la dublu mixt, la Roland Garros în 2017, apoi mereu oprindu-se în semifinale și finale de dublu masculin.

Dacă pentru Bopanna e primul său trofeu de Grand Slam la dublu, la 43 de ani, pentru Ebden e al doilea, după Wimbledonul cu Purcell, cucerit acum 2 ani.

”A fost o săptămână fantastică, dar aș vrea să încep prin a-i felicita pe adversari, care ne-au dat o replică excelentă.

Toți știu ce vârstă am, așa că e un sentiment fantastic să câștig primul meu titlu de Grand Slam la dublu. E cu atât mai emoționant cu cât Matthew e de-al vostru (n.r. australian). A fost o atmosferă fantastică și sunt încântat că ne-ați primit atât de bine”, a spus Bopanna la final.

Bucuria pentru indian e dublă: odată cu accesul în semifinalele Australian Open, Rohan știa că, indiferent ce se întâmplă în turneu, de luni va deveni cel mai în vârstă jucător care va ocupa fotoliul de lider în istoria sportului alb.

”Sunt mulți jucători în circuit care nici nu erau născuți atunci când eu am devenit profesionist. Sunt cu atât mai fericit că am ajuns primul în lume la această vârstă. Nu mai pot aduce pe terenul de tenis viteză, dar am un atu la fel de important: puterea mentală”, a spus indianul, citat de The Guardian, scrie Eurosport.

25 de titluri a cucerit în cariera sa Rohan la dublu, 5 dintre ele de ATP 1000.

Su-Wei Hsieh și Elise Mertens, campioane la dublu la Australian Open

Hsieh Su-wei (Taiwan) și Elise Mertens (Belgia) și-au mărit recordul excepțional de titluri de Grand Slam la Australian Open 2024, duminică, câștigând titlul la dublu feminin cu 6-1, 7-5 în fața perechii Lyudmyla Kichenok (Ucraina) și Jelena Ostapenko (Letonia), după un meci de 93 de minute.

Hsieha bifat al șaptelea trofeu major în proba de dublu, cel obținut astăzi fiind primul de la Australian Open.

Hsieh a câștigat patru titluri la Wimbledon și două titluri la Roland Garros - inclusiv la ambele competiții de anul trecut, cu două partenere diferite - iar acum a câștigat primul său titlu major la dublu feminin pe suprafață dură.

La 38 de ani și 24 de zile, Hsieh devine a doua cea mai în vârstă femeie care câștigă un titlu de dublu feminin de Mare Șlem. Americanca Lisa Raymond era cu opt zile mai în vârstă decât Hsieh când a câștigat US Open 2011, notează WTA Tennis.

Citește și: Aryna Sabalenka și-a apărat trofeul de la Australian Open: ”Acum ne-am descurcat mult mai bine”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel