RobotX. Campioni mondiali la robotică, tratați cu dispreț de România

Echipa RobotX
Echipa RobotX

Echipa RobotX, alcătuită din Răzvan Vîrtan, Darius Lorinczi, Andrei Cunțan, Cristi Budiul, Radu Cînda, bucureșteanul Andrei Preda a luat aurul la competiţia mondială de robotică, care s-a desfășurat în luna august în Mexic.

Sunt campioni mondiali la robotică, într-o țară în care, oficial, nu se organizează o astfel de competiție. După trei zile de concurs și 12 meciuri câștigate, echipa României a fost onorată cu 21 de medalii de aur, în cel mai mare concurs de robotică din lume pentru licee Pentru concurs, atât dascălul, direcțiunea, cât și elevii au pus ban pe ban și au construit chiar în sala de clasă un podium similar cu ceea ce avea să-i aștepte în Mexic. Au venit și părinții să-i ajute, iar hunedorenii au avut reprodus, la milimetru, cu o lună înainte de a pleca peste Ocean, chiar în sala de informatică de la Hunedoara, terenul de robotică de la competiția mondială.

Cei mai buni din 160 de țări

Elevii de la RobotX Hunedoara au învins reprezentantele a peste 160 de ţări. Au lăsat în urmă, la zeci de locuri distanță, echipe precum cea a Chinei, Japoniei și a Germaniei. Statele Unite a rămas în urmă cu 2.000 de puncte, din 7.000, iar echipa de la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”, din Hunedoara a adus acasă 21 de medalii de aur. „Ce s-a întâmplat acolo ne arată că, puși în exact aceleași condiții materiale cu restul lumii, cu multă muncă și antrenament, putem fi cei mai buni!", a spus profesorul de fizică și informatică Mircea Nistor. 

Invitație pentru public

Pentru exemplul lor de perseverență părinții elevii și profesorii propun publicului să vină să îi felicite în lipsa unei ceremonii oficiale. "Sâmbătă, 29 septembrie 2018, la ora 11.00, campionii mondiali la robotică, echipa Colegiului Național de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, RobotX, vine să-i cunoaștem membrii în Piața Victoriei, din Centrul Devei. Aveți ocazia să-i priviți în ochi pe Budiul Cristian Carol, Vîrtan Răzvan Nicolae, Cunțan Andrei Dănuț, Lӧrinczi Darius Andrei, Dancea Radu Ioan, Cîndea Radu Mihai, Saucă Raul, Hărănguș Cristina Daniela, Titianu Maria și Ursu Roxana, să le spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care le vor mulțumi, oficial, printr-o diplomă, un buchet de flori, o strângere de mână și semnătura recunoștinței voastre", se arată într-un comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel