Rezultate simulări 2017. BAC și la Evaluarea Națională

rezultate bac
rezultate bac
Ministerul Educației Naționale - rezultate simulare: la Bacalaureat - comparabile cu cele de anul trecut; la Evaluarea Naţională - creştere de 20%.
 
 
51,47% dintre elevii prezenţi la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, procent net superior celui înregistrat anul trecut (30,58%), a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei Naţionale. 

De asemenea, în urma centralizării datelor, a reieşit că, în ceea ce priveşte simularea examenului de Bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23%, rezultatul fiind aproape la acelaşi nivel cu cel de anul trecut (38,39%). 

Mai exact, la simularea Evaluării Naţionale, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi. 

Rezultate simulări 2017. BAC și la Evaluarea Națională. Pe medii

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99; 20.352 de medii între 6 şi 6,99; 17.452 de medii între 7 şi 7,99; 14.982 de medii între 8 şi 8,99; 6.572 de medii între 9 şi 9,99; 14 medii de 10. 

Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în judeţele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) şi în Capitală (69,8%). 

Rezultate simulări 2017. BAC și la Evaluarea Națională. Pe discipline

În ceea ce priveşte disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română (în creştere faţă de anul trecut - 60,54%), respectiv de 40% la Matematică (de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%). 

La proba de Limba şi literatura maternă, 75,2% din elevii prezenţi au primit note peste 5 (procent în uşoară scădere comparativ cu anul anterior - 76,69%), informează Agerpres. 

Rezultate simulări 2017. BAC și la Evaluarea Națională. Rate de participare

Ratele de participare pe discipline au fost de peste 92%, iar trei elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. 

* În ceea ce priveşte simularea naţională a examenului de Bacalaureat, 43.978 de elevi dintre cei 115.022 prezenţi au obţinut medii care le asigură promovarea. 

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creştere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Altfel spus, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 au obţinut medii peste 6. 

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99; 27.633 de elevi - medii între 7 şi 7,99; 17.577 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 - medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obţinut media 10. 

15.023 de medii au fost cuprinse între 5 şi 5,99, însă, conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6. 

[citeste si]

Rezultate simulări 2017. BAC și la Evaluarea Națională. Pe probe

Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este: 59,4% la proba E)a) - Limba şi literatura română, 74,1% la proba E)b) - Limba maternă şi 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) - Matematică sau Istorie. La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. 

În şase judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iaşi (46,1%) şi Galaţi (45,5%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). 

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în judeţele Iaşi (35,3%), Galaţi (35,8%), Suceava (36,6%) şi Cluj (41,8%). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) şi Călăraşi (19,1%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel