Rezultate Olimpiada de Astronomie și Astrofizică 2018

Ediția a XVI-a a etapei naționale a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică (ONAA) s-a desfășurat, în perioada 2-5 februarie 2018, la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, reunind 137 de finaliști din 29 de județe.

Specificul competiției constă în faptul că vizează două categorii de concurenți: juniori (clasele VI-VIII) și seniori (clasele IX-XII). La prima categorie au participat 47 de elevi, iar la a doua - 90 de elevi. Au fost acordate premiile I, II și III, respectiv 21 de mențiuni din partea Ministerului Educației Naționale (8 pentru juniori și 13 mențiuni pentru seniori).

De asemenea, Societatea Română de Fizică (SRF) a acordat 76 de medalii de aur, argint și bronz, dar și mențiuni de onoare, conform regulamentului Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică (OIAA).

Trei probe

Structura concursului presupune parcurgerea a trei probe: o probă teoretică (trei ore), o probă observațională și o probă de baraj (patru ore) pentru accesul în loturile lărgite (15 seniori și 10 juniori) din care vor fi selectați reprezentanții României la concursurile internaționale de profil. Selecția loturilor are loc în perioada 5-10 februarie 2018.

[citeste si]

Astronomia este o disciplină complexă reprezentând îmbinarea dintre fizică și matematică, fapt ce impune cunoașterea unor noțiuni de matematică (trigonometrie sferică) și fizică (teoria relativității) de nivel superior. Totodată, elevii trebuie să dețină deprinderi practice în utilizarea telescoapelor și a lunetelor pentru a observa corpurile cerești.

Mesajul ministrului Educației

Etapa națională a ONAA 2018 a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava cu sprijinul Ministerului Educației Naționale (MEN), al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și al Societății Științifice Cygnus din Suceava.

„Felicit toți concurenții și premianții care s-au remarcat în cadrul acestei olimpiade. De asemenea, felicit și organizatorii, ale căror eforturi au făcut posibilă o nouă pagină în istoria acestui prestigios concurs. Chiar dacă este relativ nou apărut în calendarul olimpiadelor naționale, performanțele elevilor și dăruirea celor care se implică în organizarea sa îl plasează în rândul celor mai importante concursuri din țară”, a declarat ministrul Educației Naționale, Valentin Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel