REZULTATE BAC sesiunea august - septembrie 2020. Când vor fi afișate

REZULTATE BAC sesiunea august - septembrie 2020. Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august - septembrie vor fi publicate.

REZULTATE BAC sesiunea august - septembrie 2020. Rezultatele vor fi publicate astăzi (până la ora 12,00) şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 14,00 - 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, scrie Agerpres. Conform MEC, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD).

REZULTATE BAC sesiunea august - septembrie 2020. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

REZULTATE BAC sesiunea august - septembrie 2020. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 - 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel