Alegeri legislative în Ungaria. Victorie pentru Orban

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Element5 Digital)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Element5 Digital)

Rezultate alegeri Ungaria.  Liderul suveranist ungar Viktor Orban a câştigat duminică a patra victorie la rând, mult mai uşor decât era prevăzut, după alegerile legislative umbrite de războiul din Ucraina, comentează AFP.

UPDATE: FIDESZ a fost, de asemenea, pe locul întâi în majoritatea circumscripţiilor uninominale, potrivit primelor rezultate, scrie Agerpres. Decalajul s-ar putea reduce, însă, odată ce sunt numărate circumscripţiile din oraşele mari unde opoziţia dispune de mai mult sprijin.

UPDATE: Alianţa Fidesz - KDNP (Partidul Popular Creştin-Democrat) a obţinut 59% din voturi în scrutinul parlamentar desfăşurat duminică, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia electorală centrală după numărarea a 28% din buletinele de vot, informează site-ul 24.hu.

Alianţa de opoziţie Uniţi pentru Ungaria, condusă de Péter Márki-Zay, a obţinut 29,4% din voturi. Coaliţia de opoziţie este formată din partidele Coaliţia Democratică (DK), Jobbik, Partidul Verzilor (LMP), Partidul Socialist (MSZP), Mişcarea Impuls şi organizaţia Dialog pentru Ungaria, scrie Mediafax.

UPDATE: Conform rezultatelor parţiale, Partidul Fidesz ar fi câştigat alegerile legislative din Ungaria, anunţă Antena 3. Astfel, Viktor Orban își păstrează funcția de premier.

UPDATE: Primele rezultate parțiale vor fi comunicate după 22:00, ora României. 

UPDATE: Exit-poll-urile întârzie. Încă nu s-au închis toate secțiile de votare. Alegătorii stau la coadă să voteze.

__________________________________________________________________________________

Rezultate alegeri Ungaria. Astăzi, în Ungaria s-au deschis cele peste 10.000 de secţii de vot pentru alegerile legislative, la care circa 8,2 milioane de alegători urmează să decidă dacă premierul în exerciţiu Viktor Orban, aflat la putere de 12 ani, mai primeşte sau nu încă un mandat, transmite EFE. În plus, alegătorii sunt chemaţi să participe la un referendum pe tema unei legi polemice, considerată homofobă atât în interiorul, cât şi în afara ţării.

Rezultate alegeri Ungaria. Fiecare alegător va primi trei buletine de vot: primul corespunde uneia dintre cele 106 circumscripţii din ţară, al doilea conţine lista partidelor şi al treilea este pentru referendum.

Rezultate alegeri Ungaria. Ultimele sondaje indicau o egalitate de 47% între partidul ultranaţionalistului Orban, Fidesz, şi coaliţia "Uniţi pentru Ungaria", din care fac parte şase partide de opoziţie, de la stânga la dreapta radicală. Această egalitate nu ia în calcul votul ungurilor care trăiesc în afara graniţelor ţării şi care este în principiu în favoarea lui Orban.

Rezultate alegeri Ungaria. Este posibil ca aceste alegeri să fie decise de... indecişi, care pe fondul incertitudinii provocate de războiul din Ucraina vecină ar putea miza pe continuitate. Potrivit sondajelor, niciun alt partid nu va reuşi să depăşească pragul de 5% pentru a intra în parlament, scrie Agerpres.

Rezultate alegeri Ungaria. Numărul cetăţenilor cu drept de vot este ceva mai mare de 8,2 milioane, din care 7,7 milioane votează în Ungaria, iar 450.000 o vor face în străinătate.

Referendum privind comunitatea LGBT

Tot duminică, ungurii votează într-un referendum privind comunitatea LGBT. Plebiscitul se referă la o lege care a fost concepută iniţial pentru a lupta împotriva abuzurilor faţă de minori şi la care Fidesz a adăugat în ultimul moment clauze fără legătură cu pedofilia şi prin care se interzice să se vorbească despre homosexualitate sau schimbările de gen cu minorii, notează EFE.

Adoptarea legii a făcut Uniunea Europeană să deschidă o procedură de infringement împotriva Ungariei, deoarece consideră acest act legislativ homofob, discriminatoriu şi contrar valorilor comunitare. În ceea ce-l priveşte, guvernul ungar susţine că vrea doar să-i protejeze pe minori. Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie de o participare minimă de 50%, însă o eventuală invalidare a sa nu înseamnă automat că legea - deja în vigoare - va înceta să se mai aplice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel