Rezoluţie PE. Europarlamentarii români, vot

Parlamentul European
Parlamentul European

Rezoluţia adoptată marţi de Parlamentul European, care exprimă 'profunda preocupare' faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România, ce riscă să submineze separaţia puterilor şi lupta împotriva corupţiei, a arătat încă o dată divizările existente între eurodeputaţii români. 

Astfel, potrivit listei finale a voturilor nominale, eurodeputaţii români din grupul PPE Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Dan Preda, Mihai Ţurcanu, Traian Ungureanu, Adina Vălean şi Theodor Stolojan sunt printre cei care au votat în favoarea rezoluţiei, la fel ca fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, membră a grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).Eurodeputatul PPE Csaba Sogor (UDMR) s-a abţinut de la vot. Singurul membru român al grupului europarlamentar PPE care a votat împotriva rezoluţiei a fost Ramona Mănescu, relatează Agerpres. 

Potrivit sursei citate, împotriva rezoluţiei au votat eurodeputaţii social-democraţi Victor Boştinaru, Andi Cristea, Doru Frunzulică, Maria Grapini, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Claudia Ţapardel şi Maria Gabriela Zoană, dar şi membrii grupului ALDE Mircea Diaconu, Norica Nicolai şi Renate Weber. 

Parlamentul European a adoptat marţi rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă "profunda preocupare" a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august. 

În cadrul rezoluţiei, Parlamentul European invită autorităţile române să pună în practică garanţii pentru evitarea ocolirii mecanismelor de verificare şi echilibrare şi să se opună măsurilor care ar duce la dezincriminarea corupţiei în rândurile funcţionarilor de stat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel