Numărul locurilor la rezidenţiat s-ar putea majora cu 300, de la 5.415 la 5.715.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei, un proiect care prevede majorarea numărului de locuri la rezidenţiat.
"La concursul de rezidenţiat desfăşurat în anul 2018 au existat un număr semnificativ de candidaţi care au obţinut aceeaşi notă, respectiv acelaşi punctaj minim de promovare. Având în vedere necesitatea asigurării unui tratament echitabil şi nediscriminatoriu tuturor candidaţilor declaraţi admişi, dar care s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs, se impune iniţierea demersurilor necesare astfel încât şi aceşti candidaţi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi. Prin acest act normativ se modifică pct.VII subpunctul 4 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 131/2018 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2018 - 2019, în sensul majorării cifrei de 5.415 aferentă pentru pregătirea în rezidenţiat cu 300 locuri", se arată în nota de fundamentare.
România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti
Potrivit sursei citate, în prezent, România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care "se va adânci" în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani.
"Având în vedere că migraţia personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit şi cu experienţă profesională este o realitate care îşi pune amprenta asupra sistemului public sanitar, în vederea asigurării unui cadru coerent instituţional şi necesar pentru asigurarea formării acestei categorii profesionale în toate activităţile medicale necesare unui sistem sanitar adecvat, se impune majorarea cifrei de şcolarizare aferente pentru pregătirea în rezidenţiat în anul universitar 2018 - 2019", se arată în notă.
Stagiul de rezidenţiat pentru candidaţii care aleg loc/post va începe la 1 ianuarie 2019, dată de la care se va face încadrarea cu contract individual de muncă pe durată determinată/nedeterminată, după caz, şi de la care se va face salarizarea ca rezident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu