REZIDENȚIAT. Studenții mediciniști cer actualizarea bibliografiei

Studenții mediciniști: Există discrepanțe la nivelul conținutului informațional între capitole sau chiar în interiorul aceluiași capitol
Studenții mediciniști: Există discrepanțe la nivelul conținutului informațional între capitole sau chiar în interiorul aceluiași capitol

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) cere reevaluarea și actualizarea bibliografiei Examenului de Rezidențiat, pentru că, între altele, există discrepanțe la nivelul conținutului informațional între capitole sau chiar în interiorul aceluiași capitol.

Alături de Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți (SMMR), în perioada 1-10 mai, s-a desfășurat o consultare publică, având scopul documentării pozițiilor publice ale celor două Federații, precum și prezentării dorințelor colective referitoare la bibliografia din structura Examenului de Rezidențiat către factorii decizionali din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății și Consiliului Național al Rectorilor.

„Acest document a fost completat de către 1.378 de studenți mediciniști care vor susține examenul de rezidențiat în perioada 2020-2022, precum și de medici rezidenți din toți anii și de pe toate specialitățile din domeniul Medicină. În timp ce răspunsurile studenților reflectă parcursul de învățare, cele ale medicilor rezidenți reprezintă o perspectivă valoroasă asupra utilității viitoare a Examenului de Rezidențiat. Rezultatele provin din toate cele 12 centre universitare medicale din România",potrivit unui  comunicat de presă.

Printre cele mai presante problemele ridicate de majoritatea respondenților se numără: calitatea defectuoasă a prezentării informațiilor, utilitatea și relevanța conținutului, discrepanța conținutului informațional între capitole sau în interiorul aceluiași capitol, dar și actualitatea științifică a informațiilor. Astfel, se impune o nouă abordare bine documentată, atât asupra conținutului informațional, cât și asupra formei de prezentare. În acest fel, bibliografia și modul de redactare a compendiilor destinate Examenului de Rezidențiat vor întruni standardele moderne de pregătire, vor oferi aplicabilitate și utilitate clinică, precum și relevanță în contextul evoluției rapide și calitative a domeniului medical.

Cum se poate combate emigrarea tinerilor medici

„Pentru a atinge aceste standarde, este de o foarte mare importanță alinierea la bibliografia de circulație internațională. Nu încurajăm plecarea tinerilor medici din România, însă pentru a diminua emigrarea acestora este necesară pregătirea în conformitate cu standardele mondiale ale educației medicale, adaptată la nevoile sistemului medical românesc. Printre avantajele acestei variante de abordare a pregătirii viitorilor medici rezidenți se numără: creșterea calității examinării, excluderea posibilității memorării fără aplicabilitate clinică, precum și o creștere a utilității informației în viitoarea practică medicală", arată studenții la Medicină din România.

Dorința tuturor studenților, spune sursa menționată, este ca Examenul de Rezidențiat „să devină un proces gradual și bine fundamentat de educație și nu doar un moment de trecere către o nouă etapă în pregătirea medicală continuă".

Din FASR fac parte 11 organizații studențești medicale, reprezentând în total peste 25.000 de studenți la Medicină, precizează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel