Rezervele de apă s-au terminat în Iran. Polițiștii au ucis localnici din Khuzestan care au ieșit la protest

Rezervele de apă s-au terminat în Iran. Polițiștii au ucis localnici din Khuzestan care au ieșit la protest      /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Rezervele de apă s-au terminat în Iran. Polițiștii au ucis localnici din Khuzestan care au ieșit la protest / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Poliția din Iran a tras în manifestanții care au ieșit să protesteze.

Haos în Iran din cauza lipsei de apă potabilă. Poliţiştii au tras focuri de armă în localnicii care au ieşit în străzi pentru a protesta faţă de penuria de apă. Totul s-a întâmplat într-un oraş din sud-vestul ţării, acolo unde acum temperaturile ajung şi până la 50 de grade Celsius. Din acest motiv, manifestaţia a avut loc noaptea.

Potrivit reprezentanţilor ONU, mai mulţi protestatari au fost ucişi de oamenii legii, în timp ce unii au fost reţinuţi. Totodată, se vehiculează că autorităţile din unele regiuni ar fi oprit accesul la internet. Anterior, Iranul a construit mai multe diguri în provincia Khuzestan pentru a dirija apa şi spre alte regiuni. Chiar şi aşa, este lipsă acută de apă, în special din cauza secetei, precizează Publika.

Violențe în Iran. Oamenii protestează din cauza lipsei apei

Din cauza lipsei apei în Khuzestanul iranian, violențele s-au intensificat, iar protestele nu par să se oprească din cauza lipsei apei în regiune. Autoritățile iraniene au declarat că un ofițer de poliție a fost împușcat de „agitatori” în provincia Khuzestan din Iran, unde protestele din ultimele șase nopți au devenit din ce în ce mai puternice.

Mass-media de stat a raportat că un alt ofițer de poliție din Bandar Mahshahr a fost rănit după ce a fost împușcat în picior, marți seara, întrucât videoclipurile și rapoartele din provincia bogată în petrol indicau că violențele nu au încetat. De asemenea, autoritățile au confirmat până acum că doi civili, Ghasem Khozeiri, în vârstă de 18 ani, și Mostafa Naimawi, în vârstă de 30 de ani, au fost împușcați vineri.

S-a folosit gaze lacrimogene împotriva cetățenilor

Totodată, au fost raportate sistări sporadice ale Internetului sau întreruperi în întreaga provincie de câteva zile. În ciuda restricțiilor de Internet, săptămâna trecută au apărut numeroase videoclipuri din mai multe locuri din Khuzestan, în multe dintre acestea fiind vizibil faptul că autoritățile au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

Khuzestanul, o provincie bogată în petrol ale cărei părți au fost temporar ocupate de irakianul Saddam Hussein după ce a invadat Iranul cu sprijinul din Occident, s-a confruntat cu probleme legate de apă încă de acum câteva decenii. Populația arabă sunnită s-a plâns de multă vreme că ar fi marginalizată de Iranul preponderent șiit. Anul acesta, însă, a fost deosebit de dificil pentru provincie, din cauza temperaturilor extrem de ridicate și a secetei care au cauzat întrerupteri de energie și epuizarea rezervelor de apă (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0