Revoluție în lupta contra HIV: Medicamentul-minune care protejează timp de 6 luni a fost desemnat Descoperirea Anului 2024

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Dezvoltarea revoluționară care promite să schimbe vieți.

Citește și: Alimentul care combate ridurile și pe care toate femeile îl au în frigider

Dezvoltarea medicamentului Lenacapavir, care previne infectarea cu HIV, a fost desemnată cea mai importantă descoperire științifică din 2024 de către un juriu din cadrul prestigioasei reviste Science, potrivit agenției de presă DPA.

Această inovație marchează un moment esențial în prevenția HIV, un virus care continuă să afecteze aproximativ 40 de milioane de persoane la nivel global, potrivit datelor Programului Comun al Națiunilor Unite privind HIV și SIDA (UNAIDS). Majoritatea persoanelor infectate trăiesc în Africa Subsahariană, unde accesul la tratamente eficiente reprezintă o provocare continuă.

Spre deosebire de medicamentele profilactice existente, precum Truvada, care necesitată administrare zilnică sub formă de pastile, Lenacapavir este o injecție care se administrează o dată la șase luni. Studiile clinice au demonstrat că această metodă de administrare asigură o protecție eficientă împotriva infecției cu HIV, făcând prevenția mai accesibilă și mai comodă pentru persoanele aflate în grupurile cu risc crescut de infectare.

Redactorul-șef al revistei Science, Holden Thorp, a subliniat impactul revoluționar al acestui tratament: „Durata de șase luni a Lenacapavir aduce o mare îmbunătățire, oferind o modalitate nouă și mai bună de a oferi profilaxie unui număr mai mare de persoane din lume”.

Pentru mulți beneficiari, administrarea zilnică a pastilelor Truvada reprezenta o provocare din mai multe motive. Pe lângă inconvenientul uitării dozelor, persoanele care foloseau acest tratament se confruntau cu riscul stigmatizării. În anumite țări sever afectate de HIV, simplul fapt de a lua zilnic o tabletă putea atrage suspiciuni de seropozitivitate din partea celor din jur.

Experții consideră că posibilitatea de a primi o injecție de două ori pe an este o soluție mult mai practicată și mai puțin stigmatizantă. Această inovație deschide noi perspective pentru protecția persoanelor expuse riscului de infectare cu HIV, contribuind totodată la reducerea poverii psihologice asociate tratamentului zilnic.

Producătorul Lenacapavir, compania Gilead, și-a propus să obțină aprobare pentru utilizarea acestui medicament în scop preventiv în țări din întreaga lume. De asemenea, compania depune eforturi pentru a aproviziona țările sărace, unde nevoia de tratamente accesibile și eficiente este cea mai acută.

În Uniunea Europeană, Lenacapavir este deja aprobat ca tratament antiviral pentru anumiți pacienți care sunt deja infectați cu HIV. Totuși, nu este clar încă dacă medicamentul va fi disponibil și ca măsură preventivă, așa cum se intenționează în alte părți ale lumii.

Dezvoltarea Lenacapavir reprezintă cel mai important progres în domeniul prevenției HIV din ultimele decenii. Holden Thorp a comparat acest moment cu lansarea primelor medicamente antiretrovirale, care au transformat radical tratarea HIV.

Această descoperire marchează o nouă etapă în lupta globală împotriva HIV, oferind șansa unui acces mai mare la profilaxie pentru persoanele din întreaga lume”, a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel