REVOLTĂ pe Facebook. Actriță: Uitați-vă! Nu te-ai mai mira ca prostu'n târg la vederea mesajului

Natalie Ester, actriță, a reacționat pe Facebook cu privire la campania ce a dus la numeroase controverse. 

Campania se intitulează „Best4OlderLGBTI”, adică „Ce e mai bun pentru LGBTI-iștii mai bătrâni”, și are drept scop lupta „împotriva discriminării bazate pe vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, expresie de gen și caracteristicile sexuale ale oamenilor în vârstă”.

„Eu nu am văzut vreodată atâta zarvă pentru un panou publicitar pe care e promovată imaginea unui analfabet care candidează la o funcție de conducere. Nu am văzut pe nimeni îngrozit că hoților dovediți li se face reclamă stradală şi sunt propuşi lideri. Nu vă e niciunuia teamă că cei mici, copiii voştri, dau cu ochii de imaginea unui plagiator care se vrea prim ministru sau că citesc sloganuri mincinoase.

Vi se par în regulă reclamele la "junk food" sau la băuturile toxice?!? N-am văzut pe nimeni revoltat vreodată că oraşul e plin cu reclame la meniuri nesănătoase pentru copii. Şi nici nu voi vedea”, și-a început astfel Natalie Ester mesajul publicat, marți, pe contul de Facebook.

De câteva zile, privesc uluită la revolta pe Facebook a cetățenilor care văd prin oraş panouri publicitare pe care sunt scrise mesaje de o banalitate absolută:

"Sunt Gică şi sunt homosexual".
"Sunt Gina şi sunt bisexuală".

Dilema majorității revoltate: de ce nu scrie şi "Sunt Gore şi sunt heterosexual"?

Pentru că nu te-ai mai mira ca prostu'n târg la vederea mesajului. Pentru că nici nu l-ai observa. Pentru că nu ar însemna absolut nimic pentru tine. Pentru că nu te-ar speria. Pentru că nu te-ar scârbi. Pentru că n-ar scoate ce ai mai rău, mai urât, mai vulgar şi mai murdar în tine.

Abia când n-o să-ți mai pese ce religie e ăla din fața ta, abia când nu o să-l mai judeci pe om în funcție de orientarea lui sexuală, abia când nu o să mai vezi culori în loc de oameni, abia atunci panourile astea nu îşi vor avea rostul.

Sunteți mulți aici care şi-ar muta copilul la altă clasă dacă ați afla că diriginta lui e lesbiană.

Când n-o să vă mai pese dacă dirigintei sau stomatoloagei voastre îi plac amandinele, perlele, femeile sau stridiile, când o să vă lase indiferenți preferințele ei absolut irelevante pentru restul cetățenilor, abia atunci societatea se poate declara sănătoasă la cap.

Până atunci, degeaba îi arătați cu degetul şi-i numiți "bolnavi" pe ceilalți.

Uitați-vă la panourile astea până NU vă mai spun nimic. Uitați-vă la ele până nu le mai vedeți”, a conchis Natalie Ester. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel