EXCLUSIV  Retrogradarea lui Mercur dă planurile peste cap. Daniela Simulescu: E timpul să-ți cauți un alt drum / video

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune
Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Daniela Simulescu, astrolog DC NEWS şi redactor şef Astrosens, revine cu noi previziuni pentru zodia Berbec. 

Daniela Simulescu a spus la ce să ne așteptăm în următoarea săptămână. 

„Ne apropiem de finalul lui 2023. Oarecum, evenimentele din următoarele zile ne pregătesc de o retrospectivă, să ne amintim și să acceptăm ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni. În 2024 vom avea o altă tematică principală, aceea a monetizării pentru că urmează acea conjuncție Jupiter-Uranus, din aprilie, care este destul de importantă din punctul de vedere al resurselor.

În continuare, azi și mâine, ne aflăm sub influența opoziției dintre Venus și Jupiter, Venus în Scorpion și Jupiter în Taur. Este un moment bun pentru cei care vor să mai rezolve câte ceva prin relațiile lor, dar un moment nemaipomenit pentru a fi generoși unii cu ceilalți.

Pe 12 decembrie avem ultima Lună Nouă din 2023. Este o Lună Nouă în Săgetător, de aceea vă spuneam că ne ajută pentru o oarecare retrospectivă, însă, în același timp, ne ajută să ne punem noi idealuri, să ne gândim la noi  aventuri în următoarea parte a vieții noastre.

Foarte interesant este că Săgetătorul își dorește foarte mult evoluție, nu stă pe loc, nu-i pasă de cele lumești neapărat, el are nevoie de multă libertate. Mă refer la arhetip, la energia Săgetătorului.", a spus Daniela Simulescu. 

3. Sursă foto... (berbec_54407800.jpg)

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @Allexxandar

Berbec/Ascendent în Berbec

„Retrogradarea lui Mercur în casa a 10-a îți dă planurile peste cap, mai ales în ceea ce privește profesia. Sunt tot felul de situații care te vor pune pe gânduri, dar nu e momentul să te răzvrătești, să te superi, ci mai degrabă să-ți cauți un alt drum.

Avem o Lună Nouă în casa a 9-a, Marte este tot acolo. Chiar ai nevoie de un nou ideal, de un nou drum, de un nou obiectiv care nu se concretizează imediat. Important este să-l ai undeva într-un cotlon al minții tale și să pentru el să începi să înveți, să începi să faci conexiuni, să cunoști oameni, să te interesezi, să citești, să fii curios.

La serviciu îți faci treaba, nu exagera! În rest, pregătește-te pentru ceva al tău, fie că te apuci de o școală, fie că vrei să călătorești undeva. Găsește-ți un obiectiv extra profesional.

Îți atrag atenția asupra banilor pentru că opoziția Venus-Jupiter se menține și în zilele următoare. Îți atrage atenția că s-ar putea să fi exagerat cu niște cheltuieli și cu generozitatea. E o perioadă bună să fim generoși, însă undeva tu s-ar putea să fi uitat că nu ai toți banii din lume și că nu poți să faci bani non-stop.”, a spus Daniela Simulescu. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel