Restaurarea catedralei Notre Dame, reluată după sistarea lucrărilor din cauza pandemiei

Catedrala Notre Dame, mistuită de incendiu
Catedrala Notre Dame, mistuită de incendiu

Lucrările de restaurare a catedralei Notre Dame din Paris vor fi reluate, gradual, au anunțat autoritățile din Franța. 

Lucrările vor avea loc începând de luni după ce au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat agenţia guvernamentală responsabilă, citată de DPA, scrie Agerpres. 

Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat, într-un mesaj transmis miercurea trecută, la împlinirea unui an de la incendiul devastator, că va face totul pentru a reconstrui Notre-Dame în 5 ani, aşa cum s-a angajat în 2019. "Vom reconstrui Notre-Dame în 5 ani, am promis. Vom face totul pentru a respecta acest termen. Desigur, şantierul este suspendat în acest moment din cauza crizei sanitare, însă el va reporni imediat ce va fi posibil", a spus Macron.

Măşti şi gel dezinfectant, precum şi livrări de mâncare şi cazare vor fi puse la dispoziţie pentru a asigura siguranţa muncitorilor, a anunţat agenţia condusă de generalul în rezervă Jean-Louis Georgelin.

Care este ”primul pas”

Agenţia a precizat că primul pas va fi punerea în funcţiune a facilităţilor din zona şantierului. Apoi va fi reluată operaţiunea de decontaminare după ce în solul din preajma catedralei au fost identificate anterior niveluri ridicate de plumb.

Sute de tone de plumb s-au topit de pe acoperişul catedralei în timp ce edificiul a fost mistuit de flăcări la 15 aprilie 2019.

Lucrările au fost suspendate anterior timp de aproape o lună, anul trecut, după ce Inspecţia Muncii a constatat că muncitorii de pe şantier riscau să fie expuşi la metalul otrăvitor.

Operațiune complicată 

Agenţia condusă de Georgelin a declarat că primul pas important din cadrul programului de restaurare ar putea începe în a doua parte a lunii mai. Acesta implică demontarea schelei metalice care a fost ridicată peste acoperiş înainte de incendiu. Schela a fost deformată şi topită parţial în incendiu, ceea ce complică demontarea ei, însă experţii au avertizat că structura catedralei nu se va afla în deplină siguranţă până când schela nu va fi demontată.

Şantierul este suspendat din 16 martie pentru a nu-i expune riscului de contaminare pe muncitorii şi partenerii mobilizaţi la sit. Restaurarea propriu-zisă nu a început deocamdată, catedrala fiind însă în faza de "urgenţă absolută".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel