Republicanii aproape au CÂȘTIGAT Senatul SUA

AGERPRES
AGERPRES

Partidul Republican aproape a câștigt Senatul Statelor Unite ale Americii. Aceștia mai au nevoie doar de un senator pentru a obține majoritatea de 51 de locuri.

Senatorul republican din Alaska, Dan Sullivan, a câștigat realegerea împotriva contracandidatului democrat, Al Gross, plasând republicanii la 50 de locuri în Senatul SUA, comparativ cu cele ale celor 48 de democrați, potrivit unei proiecții a Associated Press. Rezultatele au venit la 8 zile după ziua alegerilor. Sullivan l-a învins pe Gross cu aproximativ 20 de procente, conform rezultatelor.

Controlul Senatului se reduce acum la două alegeri din Georgia, în ianuarie. Statul cere unui candidat să primească cel puțin 50% din voturi pentru a câștiga. Republicanii vor să câștige cel puțin unul dintre aceste locuri, pentru a menține majoritatea.

Cine este Dan Sullivan?

Sullivan, soț și tată a trei fiice, a fost ales pentru prima dată să devină al optulea senator al Alaska în 2015, după ce a fost procuror general al Alaska și comisar al Departamentului de resurse naturale din Alaska. Sullivan a fost militar în armata SUA și în administrația Bush, informează FoxNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel