Republica Moldova: Manifestaţii de solidaritate la Chişinău cu victimele tragediei de la Caracal

Manifestații. Foto cu caracter ilustrativ
Manifestații. Foto cu caracter ilustrativ

Au loc mai multe manifestaţii de solidaritate la Chişinău în legătură cu victimele tragediei de la Caracal.

Mai multe persoane şi numeroşi activişti civici - membri ai Coaliţiei naţionale "Viaţa fără violenţă în familie' - au participat duminică la o acţiune publică în faţa Ambasadei României din Chişinău, în semn de solidaritate cu victimele tragediei de la Caracal, informează Televiziunea publică de peste Prut.

Participanţii au purtat pancarte, au adus flori şi au aprins lumânări, comemorând astfel cele două tinere omorâte cu bestialitate la Caracal, dar şi pe toate femeile, victime ale violenţei domestice.

"Trebuie să ne solidarizăm şi noi, pentru că suntem femei, avem copii şi ne temem de ziua de mâine', a declarat una dintre participante la această acţiune.

"Şi la noi femeile mor, fie ca urmare a violenţei, fie ca urmare a vătămarilor corporale grave. Este important să fim împreună' în aceste momente, a declarat coordonatoarea Coaliţiei "Viaţa fără violenţă", Veronica Teleucă.

Precizare cu privire la sistemul 112

Serviciul de Urgenţă 112 din Republica Moldova a venit cu o precizare în urma evenimentelor tragice din România. Sistemul informaţional automatizat de la Chişinău anunţă că în cazul apelurilor de la numerele de telefonie fixă, Sistemul primeşte în mod automat adresa solicitantului de la furnizorul de servicii telefonice, iar, în cazul apelurilor de la telefoane mobile, raza de localizare orientativă este relativ mare. Sistemul recepţionează apelurile de la terminalele mobile care utilizează sistemul de operare Android cu o precizie înaltă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel