Trei oameni cu capul plecat spre maşinile de cusut stau de vorbă, aproape în şoaptă: „Băsescu e de vină!”, „ Vă spun eu că, dacă nu vine Dan Diaconescu, o să murim toţi de foame!”. Sunt două femei şi un bărbat. Stau fiecare pe scaunul lui şi nu privesc unul spre celălalt. Vorbesc în fiecare zi despre politică şi, seară de seară, se uită cu speranţă la televizor. Vorbim despre un atelier mic de croitorie de pe strada Calea Rahovei, din capitală.
O mână tremurândă—o amintire
Bărbatul se ridică uşor de la masă. Cu o pereche de pantaloni în mână, se mută în locul special creat pentru călcarea hainelor. Mişcă fierul încet cu mâna dreaptă. Cealaltă mână îi tremură pe stofa neagră. Ochelarii de vedere cu lentile mari şi rame subţiri şi gri, îi acoperă ochii de un albastru marin. Părul alb îi stă vâlvoi şi îl face să semene cu bunicul descris în poveştile pentru copii. Este înalt cât tocul uşii, dar, în pofida vârstei, are mereu spatele drept. Merge încet, prudent, dar mâinile i se mişcă rapid la maşina de cusut, păcălind, de fiecare dată, acele. Are 71 de ani de viaţă şi 57 de ani de croitorie. Are o mare supărare: „Acum vine lumea numai pentru ajustări, retuşuri...”, spune bărbatul cu o voce tremurândă.
Melancolia după Ceauşescu—speranţa în Diaconescu
Mica afacere de croitorie nu duce lipsă de clienţi, dar nici nu mai e ce era odată. „ Mult mai bine era pe timpul lui Ceauşescu”, susţine croitorul, obosit de atâta muncă.
El şi cele două colege ale lui cred cu tărie că Dan Diaconescu este singurul om politic în care mai pot crede: „ N-au fost, mamă, şi ăştia de la PSD şi PNL la putere? Ce-au făcut?”. Speranţa în nou, în viitor, în schimbare îi ajută să suporte prezentul dureros pentru viaţa şi munca lor. Aceeaşi speranţă îi face să se depărteze de amintirile „de pe timpul lui Ceauşescu”, perioadă în care croitoria era o ramură industrială bine cotată.
Atunci totul era de stat, aşa că nu prea existau croitorii mici, cu doar câţiva angajaţi. „ Atunci lucram în fabrică, mamă! Ceauşescu îţi dădea să munceşti, te îmbrăca...nu ca acum de nu mai avem după ce bea apă!”, spune iritată femeia cu batic negru.
Acum, printr-o căutare simplă pe internet, se pot găsi pe unele site-urile maximum 200 de croitorii în capitală, majoritatea întreprinderi mici şi mijlocii. Îniante de 1989, şeful statului, Nicolae Ceauşescu, făcea frecvent vizite la fabricile de confecţii şi croitorie, fabrici mari cu sute de angajaţi fericiţi, dacă ar fi să ne luăm după spusele croitorilor de altădată.
Accepatarea sfârşitului... sau negarea? Ei aleg speranţa
„Mai suntem noi, generaţia noastră...”, spune una dintre croitorese. Cei trei colegi ştiu că acum tinerii nu vor să mai înveţe meseria, motiv pentru care sunt conştienţi că în „10—15 ani, maxim”, croitoria va dispărea. Croitorii veterani îşi pun speranţa tot în instituţiile statului. Ei le transmit decidenţilor ţării să facă nişte programe să-i înveţe pe copii meserii, pentru că altfel nu va mai avea cine să ne scurteze pantalonii cumpăraţi din mall.
Pentru cei trei croitori atunci totul era gri, dar liniştitor şi sigur. Acum viaţa lor, ca şi croitoria, este colorată, dar tristă şi obosită de grija zilei de mâine— la fel grăiesc şi fotografiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
