RENAULT, disperată că angajații cumpără mașini de la concurență

Grupul RENAULT a constatat că un număr redus dintre salariații săi conduc maşini perso­na­le marca RENAULT, în condițiile în care compania oferă o serie de beneficii angajaţilor pentru a im­pulsiona vânzările de maşini că­tre proprii salariați.

Un număr prea scăzut din rândul celor 17.000 de angajaţi ai grupului Re­nault în România conduc maşini perso­na­le marca RENAULT, iar compania oferă o serie de beneficii angajaţilor pentru a im­pulsiona vânzările de maşini tocmai că­tre cei care contribuie la crearea produselor.

„Într-adevăr, avem prea puţini an­ga­jaţi care au maşini RENAULT. Am înce­put anul acesta, România fiind ţara-pilot, o acţiu­ne care se numeşte «Mândri de pro­du­sele noastre», ac­ţiune pe care vreau să o generalizăm la nivel de regiune. Angajaţii petrec o zi la Titu, unde fie­care vine şi are o mică intervenţie într-o sală în care şi alţi angajaţi vin să vorbească despre produs, după care merg pe teren să testeze ma­şi­nile noastre. Ne aşteptăm ca acest tip de ac­ţiu­ne să aducă un boom al vân­zărilor Dacia şi RENAULT în Româ­nia", a explicat Radu Mavrodin, direc­to­rul de resurse umane al Re­nault pentru re­giu­nea Euromed - Africa, care cu­prin­de 60 de pieţe şi din care face parte şi Ro­mâ­nia, relarează zf.ro

Discounturi de până la 7 la sută pentru salariați

„Oferim discounturi de 7% anga­jaţi­lor ca­re vor să achiziţioneze o maşină mar­ca RENAULT. Dar avem şi diferite ac­ţiuni promo­ţionale care, pe lân­gă acest dis­count - care poate varia în anu­mite momente - oferă şi finanţare. 

Salariul mediu net în cadrul com­pa­ni­ei Automobile Dacia (unde lucrează circa 14.000 de salariaţi din cei 17.000 ai gru­pului) este de 3.100 de lei net pe lună, plus beneficii.

Citește și: Record la Dacia. Vezi câte mașini s-au fabricat la Mioveni

Nivelul discountului oferit angaja­ţi­lor care vor să cumpere o maşină a cres­cut de la 5% la 7% anul acesta, iar în ulti­mul an s-a du­blat ponderea angaja­ţi­lor care au cumpărat maşini RENAULT, însă în continuare numărul acestora este foarte mic, este de părere şi Dana Oprişan, directorul de resurse umane al Renault România.

„Nu am cifrele legate de numărul total de angajaţi care au cumpărat maşini marca Renault în acest moment, dar în continuare prea puţini angajaţi cumpără maşinile noastre. O posibilă explicaţie este că o parte dintre angajaţi şi-au luat maşini în 2008- 2009 şi nu îşi permit să şi le schimbe atât de des, însă ne gândim şi la o politică de buy-back mai eficientă care să sporească vânzările în rândul angajaţilor", a spus Dana Oprişan, directorul de resurse umane a grupului francez în România.

Citește și: Vezi cum arată prima Dacie 6x6

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel