Religia în școală. PF Daniel cere sprijin Senatului privind inițiativa lui Remus Cernea

Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), cere sprijin Senatului, după ce Remus Cernea a câștigat luna trecută în Camera Deputaților lupta cu disciplina "Religie".

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române solicită Comisiei de învățământ a Senatului respingerea iniţiativei legislative a deputatului Remus Cernea de înlocuire a orei de 'Religie' cu 'Etică şi cultură civică', adoptată tacit de Camera Deputaţilor pe 19 noiembrie.

"Iniţiativa unui domn deputat (Remus Cernea - n.r.) solicită scoaterea din programă a obligativităţii orelor de religie. Am primit din partea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o solicitare ca să se respingă, cu argumente din partea Patriarhiei. Solicitarea a fost trimisă către Comisia de învăţământ. Acest proiect de lege a obţinut un vot negativ, în totalitate, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, dar a fost adoptată tacit", a declarat vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, citează Agerpres.

Potrivit solicitării patriarhului BOR, propunerea aparţine lui Remus Cernea "cunoscut pentru atitudinea adversă faţă de religie, precum şi pentru acţiunile sale împotriva valorilor tradiţionale şi a prezenţei religiei în spaţiul public".

Patriarhul Daniel precizează că "Potrivit legislaţiei în vigoare, este obligatorie prezenţa Religiei printre celelalte discipline din schema orară, dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de Religie".

RELIGIA, scoasă din școli. RELIGIA, înlocuită cu "ETICA ȘI CULTURA CIVICĂ"

Sinodul Mitropolitan Cluj, reacție după decizia CCR privind religia în școli


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel